Președintele Ucrainei Petro Poroșenko a plătit 400.000 de dolari pentru a se întâlni cu Donald Trump

Publicat: 24 05. 2018, 00:23
Actualizat: 25 03. 2019, 20:13

Banii au fost oferiți de intermediari angajați de Petro Poroșenko, fiind încasați de Michael Cohen, avocatul personal al lui Donald Trump, afirmă surse de la Kiev. Michael Cohen neagă acuzațiile.

Petro Poroșenko s-a întâlnit cu Donald Trump la Casa Albă în iunie 2017. Imediat după revenirea lui Poroșenko în Ucraina, Direcția anticorupție de la Kiev a oprit o investigație care îl viza pe Paul Manafort, fost director al echipei de campanie a lui Donald Trump.

Un oficial de rang înalt din cadrul serviciilor secrete ucrainene a explicat, sub protecția anonimatului, cum a fost organizată întâlnirea între Petro Poroșenko și Donald Trump. Michael Cohen a fost interpelat astfel încât Petro Poroșenko să obțină ceva mai mult decât o simplă fotografie cu Donald Trump, un eveniment pe care să îl poată prezenta ca fiind o întrevedere. Tranzacția de 400.000 de dolari a fost intermediată de o fundație evreiască din statul New York.

Nu se știe dacă Donald Trump a avut cunoștință de primirea banilor.