Președintele Yemenului și milițiile șiite au încheiat un acord de ieșire din criză

Publicat: 22 01. 2015, 07:21
Actualizat: 22 01. 2015, 08:08

Potrivit acordului, membrii milițiilor (houthi) vor părăsi palatul prezidențial, pe care l-au ocupat marți, și îl vor elibera pe șeful de cabinet al lui Hadi, răpit sâmbătă. În schimb, proiectul de Constituție, contestat de houthi, va fi amendat, continuă agenția.

Aceste măsuri vor fi puse în aplicare „imediat”.

Secretarul de Stat american John Kerry a reacționat imediat, apreciind că acordul acceptă majoritatea solicitărilor milițiilor houthi.

Statele Unite au făcut apel, miercuri, la o soluționare pașnică a conflictului din Yemen, o țară-cheie, potrivit Washingtonului, în lupta, în special cu ajutorul avioanelor fără pilot, îmoptriva grupării Al-Qaida în Peninsula Arabia (AQPA).

Consiliul de Securitate al ONU și Consiliul de Cooperare din Golf (CCG) au condamnat „intervenția în forță” a milițiilor și și-au exprimat sprijinul față de președintele yemenit.

Yemenul a devenit instabil după înlăturarea de la putere, în 2012, a fostului președinte Ali Abdallah Saleh.