Prima carte biografică pentru care Prințul Charles nu și-a dat acceptul. Dezvăluirile unui reporter care a fost ținut „la ușă” de casa regală

Publicat: 17 01. 2018, 13:40

Reporterul Tom Bower, în vârstă de 71 de ani, care a dat în vileag relația dintre „părintele” concursului XFactor, Simon Cowell și cântăreața Dannii Minogue, va lansa în luna martie o carte despre Prințul Charles.

Scriitorul susține că a discutat cu peste 120 de angajați din anturajul „casei din Clarence” (reședința Prințului de Wales).

Bower vorbește în cartea sa despre atitudinea prințului cu privire la problemele politice, dar și despre relațiile sale de familie. Potrivit acestuia, Charles a încercat să-și „reabiliteze” imaginea după moartea Prințesei Diana, survenită în anul 1997.

„Până acum, toate cărțile despre Charles au fost laudative. Toate au primit aprobarea sa. Această carte îl tratează ca pe o poveste, nu ca pe un obiect de glorificat”, a declarat o sursă pentru Daily Mirror.

„Există multe revelații. Am fost uimit de cantitatea de material. Are multe, multe, foarte multe informații nespuse”, a spus Bower.

Sursele din casa regală sunt însă „foarte sceptice” în privința „nivelului de acces” al lui Bower. Acesta a avut o relație dificilă cu familia regală și, în iulie 2017, a reclamat faptul că oficialii palatului nu i-au permis să relateze despre vizita Prințului Charles la Tipografia Regală din Glamorgan.

Casa regală a precizat că „nu a mai avut loc” și pentru Bower. În 2016, același Bower a suținut că Tony Blair a orchestrat o conspirație „tăcută” în privința integrării imigranților în Marea Britanie, scrie Daily Mail.