Primele întâlniri pentru negocieri directe israeliano-palestiniene

Publicat: 29 07. 2013, 12:41

Primele întâlniri privind negocieri de pace directe între israelieni și palestinieni sunt prevăzute încă de luni seara și marți dimineața, la Washington, a anunțat duminică Jennifer Psaki, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, citată într-un comunicat, relatează AFP, conform Mediafax.

„Astăzi (duminică), secretarul de Stat John Kerry a discutat cu președintele Autorității Palestiniene (AP) Mahmoud Abbas și cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și i-a invitat personal să își trimită echipele de negociatori la Washington cu scopul de a relua în mod oficial negocieri directe. Primele întâlniri sunt prevăzute luni seara, pe 29 iulie, și marți, pe 30 iulie”, adaugă Departamentul de Stat.

Israelienii vor fi reprezentați de către ministrul Justiției Tzipi Livni și Yitzhak Molcho. Delegația palestiniană va fi condusă de către negociatorii Saeb Erekat și Mohammad Shtayyeh, precizează Psaki.

Așa cum a anunțat secretarul de Stat la 19 iulie, la Amman, în Iordania, israelienii și palestinienii au ajuns la un acord în vederea reluării unor negocieri directe, iar întâlnirile de la Washington vor marca începutul acestor negocieri, mai precizează ea.

„Aceste negocieri vor reprezenta o ocazie de dezvoltare a unui plan de lucru care va stabili modul în care vor proceda părțile în aceste negocieri, în decursul următoarelor luni”, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

În invitația sa, secretarul de Stat a lăudat „curajul demonstrat de premierul Netanyahu și președintele Abbas”, a continuat ea, anunțând că acesta a adăugat că „cei doi lideri au dat dovadă de o voință de a adopta decizii dificile, un lucru esențial în vederea ajungerii” la reluarea negocierilor.