Primul interviu acordat de Papa emerit Benedict al XVI-lea după demisie

Publicat: 06 06. 2013, 11:36
Actualizat: 03 07. 2013, 16:13

Papa emerit Benedict al XVI-lea afirmă că se simte bine, după trei luni de la demisia sa istorică, într-un interviu publicat miercuri în ediția online a ziarului Bild Zeitung, relatează AFP.

„Trăiesc ca un călugăr. Mă rog și citesc. Sunt bine”, a declarat fostul papă german, în vârstă de 86 de ani, în acest prim interviu acordat presei, și anume unui jurnalist de la tabloidul german, coautor al unei cărți despre Biserica Catolică în Germania.

Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger), care i-a succedat în aprilie 2005 Papei Ioan Paul al II-lea, a demisionat la 28 februarie, afirmând că „nu mai are forța” să conducă Biserica Catolică, o premieră în ultimele șapte secole.

Benedict al XVI-lea, care a făcut aceste declarații la mănăstrirea de la Vatican în care s-a instalat începând din mai, a dezmințit totodată zvonuri potrivit cărora ar mânca puțin, afirmă tabloidul.

După gestul renunțării, Benedict al XVI-lea a venit, la începutul lui mai, să se instaleze la Mănăstirea „Mater Ecclesiae” de la Vatican, după un sejur la reședința de vară a papilor, Castel Gandolfo, lângă Roma.

Această mănăstire a fost reamenajată pentru el pe colina Vaticanului, la doar câteva sute de metri distanță de succesorul său, Papa Francisc, care l-a întâmpinat la sosire.

Vaticanul a anunțat revenirea acestuia precizând că Papa emerit dorește să se pună „în serviciul Bisericii, în primul rând prin rugăciune”.

Benedict al XVI-lea și Papa Francisc, care locuiesc în același timp, pentru prima dată în istorie, în cel maimic stat din lume, cu o suprafață de aproximativ 44 de hectare, s-au rugat împreună, atunci, în Capela mănăstirii.

LOTO, LOTO 6/49. Report de 8,4 milioane de euro la LOTO 6/49. Noi extrageri LOTO, astăzi