Primul pas spre SUSPENDAREA lui Donald Trump ar putea fi făcut săptămâna viitoare. Anunțul făcut de un congresman democrat

Publicat: 02 12. 2017, 10:12

Al Green, un democrat care reprezintă Houston, Texas, este și primul membru al Congresului care a cerut în mod public o astfel de măsură, în luna mai. 

În discursul pe care l-a susținut pe 30 noiembrie acesta a spus: „Refuz să stau inert în timp ce un miliardar habotnic îmi distruge ireparabil țara. Un bigot care tolerează KKK (Ku Klux Klan), dar care nu suportă religia islamică, care tolerează anti-semitismul, rasismul, sexismul, etnocentrismul, xenofobia și homofobia”. 

Green a depus și o inițiativă în acest sens care, prin statutul său, cere luarea de atitudine pe acest subiect din partea altor membri în termen de două zile legislative. Experți citați de The Independent spun că, cel mai probabil, proiectul nu va reuși, dată fiind majoritatea republicană din camera inferioară, dar că există, totuși, și câțiva democrați care au spus că o eventuală suspendare prematură ar duce la un haos total, transmițând un semnal greșit că țara nu este dispusă să aibă o democrație reală, bipartită. 

În expunerea de motive, Green a citat articole referitoare la „daune imediate aduse societății americane”. Acesta nu este singurul membru al Congresului care a expus o astfel de posibilitate. Marcia Fudge, Steve Cohen, Luis Gutierrez, John Yarmuth și Adriano Espaillat susțin și ei inițiativa. 

Punerea sub acuzare este, însă, un proces care se desfășoară în Congres și care nu garantează că președintele va fi suspendat de la conducerea statului.