Prințul Laurent, fratele regelui Belgiei, plasat în comă artificială

Publicat: 25 03. 2014, 20:32

În vârstă de 50 de ani, fiul cel mic al fostului rege Albert al II-lea, al 11-lea în ordinea de succesiune la tronul Belgiei, a fost spitalizat pe 18 martie.

„Prințul Laurent a fost plasat în comă artificială pentru a optimiza tratamentul său contra pneumoniei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Palatului regal, Pierre-Emmanuel de Bauw. „Starea sa este stabilă”, a adăugat acesta.

„Această comă artificială (…) îi va oferi astfel avantajul unei cure de somn”, scrie pe site-ul său cotidianul belgian Le Soir, care, la fel ca alte companii media, a anunțat deja faptul că prințul Laurent „suferă de depresie”.

Regele Philippe, în vârstă de 53 de ani, și-a vizitat fratele la spital luni, iar regina Mathilde a făcut același lucru în cursul zilei de marți. Fostul rege Albert, care a abdicat în iulie, și regina Paola, în prezent în străinătate, discută periodic la telefon cu prințesa Claire, soția prințului Laurent și mama celor trei copii ai cuplului princiar.

Apropiați ai familiei regale au declarat sub protecția anonimatului că erau îngrijorați de mai multe săptămâni din cauza stării de sănătate a prințului, care s-a enervat recent foarte tare pentru că limuzina sa a întârziat să vină să îl ia la finalul unei ceremonii oficiale. Un medic intervievat de televiziunea belgiană a spus că această stare de iritare reprezintă semnele precursoare ale unui „burn-out” („sindromul epuizării profesionale”).

Prințul Laurent era considerat încă din tinerețe un „copil teribil” al monarhiei belgiene, apărând de multe ori pe prima pagină a ziarelor din cauza exceselor sale de viteză.

Și-a conservat multă vreme imaginea unei persoane simpatice și excentrice și iubea animalele atât de mult încât a declarat în ziua în care a împlinit vârsta de 50 de ani că și-ar dori să vorbească „cu o caracatiță sau cu o muscă”.

Imaginea lui a fost însă afectată de mai multe scandaluri stânjenitoare. A fost citat într-un proces de deturnare de fonduri ale Marinei și a fost criticat de premierul belgian pentru faptul că a efectuat o călătorie în Republica Democrată Congo fără permisiunea Guvernului.

Prințul Laurent, care a denunțat de mai multe ori „obstinația” foștilor consilieri ai tatălui său și a presei, și-a văzut veniturile reduse considerabil în ultimul an, la fel ca și ceilalți membri ai familiei regale. În prezent, el primește suma anuală de 90.000 de euro, în condițiile în care în trecut beneficia de un venit anual de peste 300.000 de euro.