Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a fost internat în spital

Publicat: 20 12. 2019, 21:52

Reprezentanții ducelui de Edinburgh au confirmat informația vineri, în timp ce regina Elizabeth a II-a se îndrepta spre reședința din Sandringham din Norfolk, unde va petrece Crăciunul alături de familie.

„Ducele de Edinburgh a venit din Norfolk, în această dimineață, la spitalul King Edward VII din Londra, pentru monitorizare și tratament legat de o maladie preexistentă. Internarea este o măsură preventivă, la recomandarea medicului majestății sale”, se arată în comunicat.

Se crede că internarea a fost programată și nu una de urgență.

În vârstă de 98 de ani, prințul Philip s-a retras din viața publică în mai 2017, dar, de atunci, a mai apărut la câteva evenimente oficiale alături de regina Elizabeth a II-a.

El a fost și spitalizat de mai multe ori în ultimii ani, pentru diverse probleme de sănătate, cel mai recent anul trecut, pentru o intervenție chirurgicală la un șold.

Mult timp cunoscut pentru energia lui inepuizabilă, Philip i-a stat alături soției sale, fără greșeală, în cei 67 de ani de domnie ai acesteia, iar regina spune că prințul este „stânca ei”. Pe 20 noiembrie 2017, prințul Philip a sărbătorit 70 de ani de căsătorie cu regina Elizabeth, aceasta fiind primul monarh britanic care a celebrat o nuntă de platină.