Procesul fostului președinte egiptean Mohamed Morsi a fost amânat pentru 1 februarie

Publicat: 08 01. 2014, 12:45
Actualizat: 06 02. 2019, 06:19

Procesul pentru incitare la uciderea unor manifestanți al fostului președinte islamist egiptean Mohamed Morsi, destituit de armată, care urma să fie reluat miercuri, la Cairo, a fost amânat pentru 1 februarie, acuzatul neputând fi adus din cauza „condițiilor meteorologice”, relatează AFP.

Primul șef de stat ales în mod democratic în Egipt a compărut la prima ședință, pe 4 noiembrie, într-o cușcă, într-un tribunal situat în centrul Academiei de Poliției de la Cairo. El a denunțat un „proces politic”, a reafirmat că el este președintele țării și a pus în discuție legitimitatea și legalitatea judecătorilor, care au amânat procesul.

„Din cauza condițiilor meteorologice (nefavorabile), Mohammed Morsi nu a putut să fie adus. Ca atare, procesul este amânat pentru 1 februarie”, a anunțat judecătorul Ahmed Sabry Youssef, care prezida ședința de miercuri.

Fostul președinte este deținut într-o închisoare de la Alexandria (nord). El urma să fie adus la Cairo la bordul unui elicopter, potrivit poliției. Însă locuitori au declarat pentru AFP că cerul era senin și nu ploua nici la Alexandria și nici la Cairo.