Procesul lui Dzhokhar Tsarnaev, autorul dublului atentat de la Maratonul din Boston, va începe la 3 noiembrie. Trei persoane au murit, iar 246 au fost rănite

Publicat: 13 02. 2014, 13:33

Un judecător federal american a stabilit ca procesul lui Dzhokhar Tsarnaev, acuzat de comiterea dublului atentat la Maratonul de la Boston, să înceapă la 3 noiembrie, respingând o solicitare a apărării, care argumenta că are nevoie de mai mult timp, relatează AFP.

Atentatele, comise pe 15 aprilie, s-au soldat cu trei morți și 264 de răniți. Două bombe artizanale, improvizate în oale de gătit sub presiune, au explodat aproape simultan în mulțime, în apropierea liniei de sosire a celebrului maraton, la care participau mii de persoane.

Dublul atentat a îndoliat un eveniment deosebit de popular, amintindu-le americanilor atentatele de la 11 septembrie.

Judecătorul George O’Toole a anunțat miercuri data procesului, într-o ședință tehnică, la Tribunalul din Boston, la care acuzatul, în vârstă de 20 de ani, care riscă pedeapsa cu moartea, nu a asistat. Judecătorul a apreciat că această dată este realistă.

Apărarea, în special avocata principală a lui Tsarnaev, Judy Clarke, dorea ca procesul să înceapă abia în septembrie 2015, subliniind asupra cantității enorme de elemente din dosar.

Judecătorul a apreciat că procesul va dura câteva luni.

Dzhokhar Tsarnaev, un musulman de origine cecenă, naturalizat american în 2012, dar care trăia la Boston de zece ani, a pledat nevinovat, pe 10 iulie.

El este acuzat că a acționat împreună cu fratele său, Tamerlan, cel mai radical dintre cei doi, ucis la vârsta de 26 de ani, în timp ce frații erau urmăriți de către poliție, după trei zile de la comiterea atentatului.

– Pedeapsa capitală

După o amplă operațiune de căutare, Dzhokhar a fost arestat, grav rănit, într-o grădină din suburbiile Bostonului, unde se ascundea într-o ambarcațiune.

„Guvernul american ne omoară civilii nevinovați. Nu pot să suport să văd că acest rău rămâne nepedepsit. Noi, musulmanii, suntem un singur corp, (iar) dacă voi îi faceți rău unuia dintre noi, ne faceți rău tuturor”, a scrijelit el pe peretele ambarcațiunii.

Apărarea încă mai poate să ceară schimbarea locului în care se va desfășura procesul, din cauza emoției provocate la Boston de către atentate. Data până la care poate să fie formulată această cerere a fost stabilită pentru 18 iunie.

Dzhokhar Tsarnaev este inculpat pentru utilizarea unei arme susceptibile să provoace distrugeri importante antrenând moartea, pentru comiterea unui atentat într-un spațiu public și pentru utilizarea unei arme de foc, el riscând pedeapsa cu moartea în cazul a 17 dintre cele 30 de capete de acuzare formulate împotriva sa.

Fiind vorba despre un caz federal, secretarul american al Justiției Eric Holder a anunțat, pe 30 ianuarie, că va cere pedeapsa capitală.

Această pedeapsă este rară la nivel federal. În total, aproximativ 70 de condamnări la moarte au fost pronunțate începând din 1988 și până în prezent, doar trei dintre ele fiind puse în aplicare, potrivit Centrului de informare asupra pedepsei cu moartea (DPIC).

Ultimul condamnat a fost executat pentru terorism în 2001. Timothy McVeigh a fost găsit vinovat, în 1997, pentru comiterea atentatului de la Oklahoma City, în aprilie 1995, soldat cu 168 de morți și peste 600 de răniți.

Judy Clarke a scăpat de pedeapsa cu moartea mai mulți condamnați cunoscuți, între care francezul Zacarias Moussaoui, acuzat de complicitate în atentatele de la 11 septembrie, și Ted Kaczynski, alias „Unabomber”, un matematician retras care a trimis în Statele Unite, în perioada 1978-1995, aproximativ 15 colete-capcană, omorând trei persoane și rănind alte 23. Ea l-a scăpat de pedeapsa cu moartea și pe Eric Rudolph, autorul atentatului comis la Jocurile Olimpice (JO) de la Atlanta, în 1996, soldat cu 2 morți și peste 100 de răniți.

Cei trei au pledat vinovat, până la urmă, și au fost condamnați la închisoare pe viață.