Procurorii cer închisoare pe viață pentru jurnaliști turci care au dezvăluit traficul cu arme spre Siria

Publicat: 27 01. 2016, 21:08

Can Dundar, editor-șef al publicației laice Cumhuriyet, și Erdem Gul, editor la același ziar, sunt în arest preventiv din noiembrie 2015 într-un caz care a generat critici vehemente pe plan internațional la adresa Administrației Recep Tayyip Erdogan.

Ziarul Cumhuriyet a relatat că Administrația de la Ankara ajută insurgenții sirieni. Cei doi jurnaliști au difuzat, în mai 2015, o înregistrare video care ar suprinde agenți ai serviciilor secrete turce care transferau armament în Siria, pentru a ajuta grupurile insurgente și organizațiile teroriste care luptă împotriva regimului Bashar al-Assad. Însă cei doi jurnaliști sunt acuzați de susținere a unui grup terorist și de publicarea unor materiale prin încălcarea legislației privind securitatea statului turc.

Potrivit unui document judiciar obținut de agenția Reuters, procurorii vor condamnarea la detenție pe viață, plus încă 30 de ani, pentru cei doi ziariști turci, sentințe care ar presupune că nu vor putea fi eliberați condiționat niciodată și vor sta în izolare 23 de ore pe zi.

Implicarea Turciei în conflictul din Siria este un subiect sensibil pe plan internațional, în contextul în care Alianța Nord-Atlantică cere Ankarei să intensifice operațiunile contra rețelei teroriste Stat Islamic.