PROIECTUL SIMILAR ZONEI EURO care ar putea lua naștere la marginea Europei. Premierul Turciei: „Eu spun că sunt de acord”

Publicat: 01 11. 2012, 17:11
Actualizat: 28 09. 2018, 10:15

„Timp de decenii, lira turcească a avut o reputație proastă pentru volatilitate și hiperinflație. Turcii obișnuiau să aibă nevoie de milioane de lire pentru cumpărturi zilnice, precum pâine, lapte sau brânză”, scrie cotidianul american.

Acum însă, presa din Turcia dezbate intens posibilitatea unui uniuni monetare a lirei, după o declarație ambiguă a lui Erdogan în timpul unei vizit recente la Berlin.

„Între membrii UE sunt unii care ne spun: «Sunt împotriva euro. Nu voi intra în uniunea monetară». Ne sfătuiesc chiar, spunând: «Nu intrați niciodată în zona euro. Puteți înființa o Zonă a Lirei Turcești». Eu spun că sunt de acord”, a afirmat Erdogan.

Premierul nu a dat detalii despre modul în care o eventuală zonă a lirei ar putea fi structurată sau țările care s-ar putea alătura, însă presa proguvernamentală a speculat imediat declarația acestuia drept dovadă a puterii economice în ascensiune a Turciei. Lira s-a apreciat cu 5% față de dolar în acest an, după ce a pierdut 20% anul trecut.

Unii analiști au pus sub semnul întrebării ideea premierului, având în vedere prezența redusă a lirei în tranzacțiile internaționale.

„Deși apreciez că oamenii au o viziune despre viitor, nu cred că acest proiect este realist. Teoretic, doar kurzii din nordul Irakului și Azerbaidjan s-ar putea gândi să se alăture unei zone a lirei, dar chiar și pentru ei ar fi dificil”, a spus Atilla Yesilada, analist politic la firma de cercetare Global Source Partners, din Istanbul.

Moneda Turciei a devenit în ultimii ani un activ interesant, susținută de una dintre cele mai rapide rate de creștere economică din lume și de cea mai redusă inflație din ultimele decenii, notează WSJ.