Protest de amploare la Berlin. Mii de nemți, împotriva restricțiilor impuse de autorități

Publicat: 29 08. 2021, 07:45
Protest de amploare la Berlin / Sursa FOTO: Twitter

Câteva mii de manifestanţi s-au adunat sâmbătă, 28 august, în Berlin pentru a protesta împotriva strategiei guvernamentale de combatere a coronavirusului. În principal, nemții condamnă restricţiile impuse de autorități, cum ar fi cerinţa de a purta mască de protecție.

După ce mai multe adunări individuale planificate au fost interzise, în conformitate cu regulile împotriva cărora manifestanţii intenţionau să protesteze, o mulţime mare, dar împrăştiată, s-a adunat sâmbătă şi a început să se deplaseze pe străzi Berlinului.

Fără măști, cu polițiștii pe urmele lor

Oamenii nu purtau măşti, iar polițiștii îi urmăreau îndeaproape, fie pe jos, în dube sau chiar cu un elicopter, informează Deutsche Welle. Cordoane de protecţie au fost instalate în jurul unor porţiuni mari din cartierul guvernamental al Berlinului.

Poliţia germană s-a pregătit pentru o participare de dimensiuni mari, având pregătiţi aproximativ 2.000 de ofiţeri, inclusiv polițiști aduşi din afara capitalei Germaniei. Oamenii legii au raportat aproximativ 100 de reţineri, unele de scurtă durată, precum şi rănirea unui ofiţer pe fondul mai multor atacuri împotriva membrilor forţelor de ordine. În acelaşi timp, un alt grup de manifestanţi s-a adunat într-o altă zonă din Berlin pentru o „Paradă a Iubirii”.

Îmbrățișări și dansuri, nu distanțare

Deşi nu se opun în mod explicit regulamentelor impuse pentru a gestiona pandemia de Covid-19, organizatorii au spus că vor să răspândească sentimente pozitive în mijlocul pandemiei, evidenţiind în acelaşi timp diversitatea Berlinului. Îmbrăţişările şi dansurile favorizate de o astfel de adunare au dus la încălcări frecvente ale regulilor de distanţare fizică. Puţini nemți au purtat mască, chiar dacă erau încurajaţi de organizatori să o facă. Cu toate acestea, mai mulţi participanţi purtau bannere în care erau denunţate grupurile care pun la îndoială existenţa coronavirusului.

Poliţia a estimat aproximativ 4.000 de participanţi. Organizatorii se aşteptau la 10.000.

Mișcarea Querdenken, interzisă la protest

Nouă demonstraţii au fost interzise din start de către Poliţie, inclusiv cea a mişcării Querdenken (Gândirea laterală) – un grup de sceptici faţă de existenţa coronavirusului, activişti de extremă dreapta şi persoane care se opun vaccinării -, pe una din principalele artere din Berlin. Organizatorii a patru demonstraţii au contestat în instanţă interdicţia dată de poliţie. Un singur demers a avut succes, obţinând în cele din urmă permisiunea pentru o întâlnire de 500 de protestatari, în zilele de sâmbătă şi duminică.

Poliţia a acordat o atenţie deosebită acestui tip de demonstraţii deoarece protestele mari împotriva restricţiilor impuse în Berlin ca urmare a pandemiei în urmă cu un an s-au încheiat cu străpungerea de către manifestanţi a unei bariere ridicate în zona clădirii Reichstag-ului, care găzduieşte parlamentul, şi ocuparea pentru scurt timp a unei din scările principalele, incident care a provocat indignare pe scară largă în Germania.