PROTESTE. Ce măsuri vrea să ia poliția împotriva mișcării „Black Lives Matter”, pe fondul temerilor legate de violență, la Londra

Publicat: 13 06. 2020, 14:45
Protestele masive din America au plecat dupa uciderea lui George Floyd

Poliţia a impus restricţii sâmbătă protestatarilor mişcării „Black Lives Matter” şi grupurilor de extremă dreapta, pe fondul temerilor legate de violenţă în centrul Londrei, după ce mii de protestatari antirasism s-au alăturat vineri evenimentelor în toată Marea Britanie.

Poliţia Metropolitană a desemnat zone separate în centrul Londrei pentru Black Lives Matter şi contraprotestele grupurilor de extremă dreapta, ordonând de asemenea terminarea tuturor protestelor până la ora 17:00, scrie Agerpres.

Sute de mii de persoane s-au alăturat protestelor

Sute de mii de persoane s-au alăturat protestelor în mare parte paşnice în ultimele trei săptămâni, dar presa şi mai mulţi politicieni au subliniat atacurile împotriva poliţiştilor comise de unii protestatari.

O dezbatere publică acerbă are loc de asemenea asupra deteriorării statuilor unor figuri istorice legate de comerţul britanic cu sclavi şi imperialism.

Sursa citată mai arată că  mai multe persoane au protestat vineri la Londra şi în alte oraşe, în ciuda faptului că prim-ministrul Boris Johnson a denunţat că mişcarea a fost „deturnată de extremişti cu intenţii violente”.

Poliția: Protestele încalcă regulile de distanțare socială

Poliţia a avertizat de asemenea că participarea la protestele din Londra sâmbătă ar încălca regulile de distanţare socială legate de coronavirus în Marea Britanie, care limitează grupurile la maximum şase persoane.

Mișcarea „Black Lives Matter” a pornit recent în Statele Unite ale Americii după uciderea lui Goerge Floyd iar protestele au devenit extrem de violente în majoritatea orașelor.

Cum a fost ucis George Floyd în custodia poliției

Geoge Floyd, în vârstă de 46 ani, a murit după ce Derek Chauvin, un ofiţer de poliţie alb, l-a apăsat cu genunchiul pe gât mai mult de opt minute. Polițiștii nu vor mai putea folosi această procedură și vor fi obligați să raporteze dacă văd că un coleg nu respectă regulamentul și aplică metoda în timpul efectuării unei arestări.

George Floyd a stat timp de 8 minute și 46 de secunde cu genunchiul unui polițist pe gâtul său, în ciuda strigătului său plin de durere: “Nu pot să respir. Nu mă omorî”.