Purtătorul de cuvânt al președintelui ceh laudă măsurile antiimigrație introduse de Donald Trump: „Acum avem aliați în SUA”

Publicat: 28 01. 2017, 15:10
Actualizat: 27 03. 2019, 02:34

„Președintele Trump își protejează țara, este preocupat de siguranța cetățenilor săi. Exact ceea ce elitele UE nu fac”, se afirmă într-un mesaj postat pe Twitter de Jiri Ovcacek, purtătorul de cuvânt al lui Zeman.

„Siguranța cetățenilor cehi este o prioritate. Acum avem aliați în Statele Unite”, a completat Ovcacek.

Zeman, care manifestă simpatii proruse, l-a susținut pe Donald Trump în timpul campaniei prezidențiale din Statele Unite și a criticat de migrația dinspre țările musulmane, spunând că valul de refugiați reprezintă o „invazie organizată” și declarând că este „imposibilă integrarea” musulmanilor.

Migrația este o temă politică majoră în Cehia, în pofida faptului că cei mai mulți refugiați au evitat să se stabilească aici și au ales să se îndrepte spre statele mai dezvoltate din vestul și nordul Europei.