Putin a pus mâna pe telefon și a sunat-o pe Merkel. Ce i-a transmis

Publicat: 14 07. 2016, 07:51

În discuțiile telefonice cu cancelarul german Angela Merkel și cu președintele francez Francois Hollande, Vladimir Putin și-a exprimat îngrijorarea în legătura cu bombardamentele efectuate de forțele ucrainene asupra rebelilor din Donbass, a anunțat serviciul de presă al Kremlinului.

Separatiști și armata ucraineană se acuză reciproc, în mod regulat, de încălcarea acordului de pace de la Minsk, care ar trebui să pună capăt luptelor.

Merkel a afirmat că vrea să vadă mai mult progrese în implementarea acordului înainte de a examina dacă sancțiunile UE impuse Rusiei ar trebui să fie ridicate.

De asemenea, cei trei lideri au discutat și despre recentul summit NATO de la Varșovia, a mai anunțat Kremlinul, și s-a ajuns la un consens cu privire la necesitatea unui dialog constructiv și a unor măsuri specifice de promovare a încrederii între Rusia și NATO.