Putin refuză să se întâlnească cu trimisul lui Trump la Moscova

Publicat: 10 04. 2017, 18:17
Actualizat: 26 03. 2019, 01:16

John Kerry, predecesorul lui Rex Tillerson, a avut întrevederi frecvente cu Vladimir Putin în cursul vizitelor oficiale la Moscova. De asemenea, Vladimir Putin i-a oferit câteva audiențe lui Rex Tillerson când se afla la conducerea companiei Exxon Mobil.

Însă, acum, Kremlinul a anunțat că Vladimir Putin nu va avea nicio întrevedere cu Rex Tillerson în cursul vizitei acestuia la Moscova. „Nu am anunțat nicio întrevedere de acest fel și, în momentul de față, în agenda președintelui nu este programată nicio astfel de întâlnire”, a afirmat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Astfel, secretarul de Stat american se va întâlni doar cu omologul său direct, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov.