Putin, revoltat de decizia luată în cazul unui imigrant care a violat un copil de 10 ani la Viena

Publicat: 04 11. 2016, 16:18
Actualizat: 28 09. 2018, 05:35

De notat că Vladimir Puțin a criticat achitarea violatorului deși, în realitate, acesta nu a fost achitat, ci i-a fost anulată condamnarea pentru viol, fiind menținută însă cea pentru agresiuni sexuale grave.

„Într-o țară europeană, un copil e violat de un migrant și justiția îl eliberează din două motive: vorbea prost limba țării și nu a înțeles că băiatul era un băiat”, a spus Puțin, la o conferință de presă susținută în Astrahan.

„O societate care nu își poate apară copiii nu are viitor. Nici măcar nu îmi pot explica raționamentul – e un sentiment de vinovăție față de migranți? Ce se întâmplă? Nu e clar”, a adăugat el.

„Acesta este rezultatul disoluției valorilor naționale tradiționale”, a mai spus Vladimir Puțin, potrivit Realitatea.

În cursul acestui an, un migrant irakian în vârstă de 20 de ani a fost declarat vinovat pentru agresiuni sexuale grave și violarea unui minor, el însuși fiul unei imigrante sârbe, într-o piscină din Viena, fiind condamnat la șase ani de închisoare.

În declarațiile făcute în față poliției, Amir A. a spus că a fost vorba de o „urgență sexuală” în condițiile în care soția să a rămas în Irak și nu a mai „făcut sex de patru luni”.