PUTIN și MERKEL și-au sincronizat ceasurile lângă Berlin. Nord Stream 2, unul din cele mai APRINSE subiecte

Publicat: 19 08. 2018, 13:05
Actualizat: 25 03. 2019, 22:16

Cei doi lideri au discutat sâmbătă, în cadrul unei întrevederi la Schloss Meseberg, lângă Berlin, despre o serie de subiecte de interes internațional, cum ar fi conflictele din Ucraina și Siria, situația refugiaților sirieni sau proiectul unui gazoduct submarin care a atras opoziția SUA și mai multor țări UE.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că întrevederea, care a durat trei ore, a fost „foarte serioasă și detaliată”, informează agenția de știri Tass.

„Nu a existat niciun obiectiv de a ajunge la un acord. A fost o discuție utilă de sincronizare a ceasurilor în ceea ce privește o serie de chestiuni urgente”, a adăugat Peskov.

Întrevederea bilaterală, care s-a desfășurat la Schloss Meseberg, un palat în stil baroc aflat la aproximativ 65 de kilometri nord de capitala germană, a fost prima reuniune între liderii de la Berlin și Moscova care are loc în Germania după anexarea de către Rusia a regiunii Crimeea, în urmă cu patru ani.

Cei doi lideri au afirmat că Nord Stream 2 este un proiect pur comercial, a declarat Peskov, adăugând că „din acest motiv este necesar să fie luate măsuri împotriva unor posibile atacuri anticoncurențiale și ilegale din partea unor părți terțe”.

„Putin și Merkel au fost de acord că ar fi absolut greșit ca cineva să politizeze proiectul”, a precizat oficialul rus.

Chiar înainte de întrevedere, cancelarul german a subliniat că Ucraina ar trebui să continue să joace un rol în tranzitul gazului rusesc spre Europa și a salutat discuțiile pe această temă între Moscova, Kiev și Uniunea Europeană, iar liderul de la Kremlin a declarat că „Nord Stream 2 este exclusiv un proiect economic și nu elimină posibilitatea continuării tranzitului de gaz rusesc pe teritoriul Ucrainei”.

Ucraina și unele țări din estul Uniunii Europene, cât și Statele Unite, se opun construirii gazoductului submarin Nord Stream 2, susținând că proiectul va submina eforturile de contracarare a agresivității Rusiei și va amplifica dependența Europei de hidrocarburile rusești.

Gazoductul submarin Nord Stream 2 va permite transportul direct de gaze naturale din Rusia spre Germania, evitând teritoriul unor țări ca Ucraina sau Polonia.

Liderii Rusiei și Germaniei au făcut schimb de opinii și în privința comerțului internațional, ambele părți „exprimându-și îngrijorarea în legătură cu impredictibilitatea deciziilor luate de anumite state, în special în privința taxelor vamale”, a mai declarat reprezentantul Kremlinului.

Putin și Merkel și-au exprimat regretul că implementarea acordului de pace pentru Ucraina a intrat în impas.

Cei doi lideri s-au declarat îngrijorați de situația de Siria și mai ales de drama refugiaților din această țară devastată de război.

Putin a afirmat că trebuie făcut tot ce este posibil pentru a permite revenirea refugiaților în Siria, adăugând că țara are nevoie de ajutor internațional pentru reconstrucție.

Liderii de la Berlin și Moscova au convenit și că Rusia, Germania, Franța și Turcia vor continua să discute despre procesul de soluționare a conflictului sirian în format de patru, așa cum a propus Administrația de la Ankara, a explicat Peskov, adăugând că nu este exclusă posibilitatea organizării unei reuniuni a reprezentanților celor patru state.

La conferința de presă comună cu Putin, organizată înaintea întrevederii, Merkel a declarat că ambele țări, în special Rusia care este membru permanent al Consiliului de Securitate ONU, au datoria de a încerca să soluționeze conflictele din Ucraina și Siria.

foto: captură youtube.com / Al Jazeera English