Qatarul îl acuză pe Netanyahu că urmărește interese PERSONALE /Guvernul israelian se opune vehement unui stat palestinian

Publicat: 19 02. 2024, 15:57

Guvernul Qatarului l-a acuzat, luni, pe premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, că este preocupat de rezolvarea problemelor politice personale, nu de soluționarea conflictului din Fâșia Gaza, în contextul în care Guvernul israelian evită, în pofida protestelor, continuarea negocierilor și se opune vehement creării unui stat palestinian.

”Recentele afirmații ale premierului israelian prin care a cerut Qatarului să efectueze presiuni asupra grupului Hamas pentru eliberarea ostaticilor sunt doar tentative de tergiversare și de prelungire a războiului din motive care au devenit evidente pentru toată lumea. Qatarul va continua eforturile de mediere și nu va fi împiedicat de un anumit tip de retorică și de afirmații care pot fi înțelese doar în contextul eforturilor premierului israelian de a scăpa de provocările politice personale”, a declarat luni Majed Al Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar.

Duminică, în Tel Aviv au avut loc noi proteste. Sute de persoane au cerut, conform postului BBC News, convocarea alegerilor parlamentare anticipate în Israel.

Premierul Netanyahu refuză să cedeze presiunilor interne și internaționale pentru un nou acord cu grupul islamist palestinian Hamas în scopul eliberării ostaticilor israelieni și opririi confruntărilor militare în Fășia Gaza.

La ordinul lui Netanyahu, armata israeliană continuă operațiunile în sudul Fâșiei Gaza. Bilanțul bombardamentelor israeliene a ajuns la 29.092 de morți și 69.028 de răniți.

Germania a cerut Israelului să evite lansarea unei ofensive terestre în orașul Rafah, avertizând că trebuie evacuați cei aproximativ 1,3 milioane de civili palestinieni, refugiați acolo de atacurile israeliene din restul Fâșiei Gaza.

Netanyahu insistă că va continua ofensiva în Fâșia Gaza până la înlăturarea de la putere a grupului islamist Hamas, eliberarea celor peste 100 de ostatici israelieni și distrugerea infrastructurii islamiste. Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza după atacurile islamiste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.200 de morți în sudul Israelului

Guvernul Israelului se opune planurilor de înființare a unui stat palestinian

Politicianul de extremă-dreapta Bezalel Smotrich, ministrul israelian al Finanțelor, a avertizat luni că se opune ferm eforturilor internaționale, coordonate de SUA, privind înfiinațarea unui stat palestinian.

”Nu vom accepta crearea unei entități teroriste construite pe sângele militarilor noștri”, a acuzat Bezalel Smotrich, citat de cotidianul The Times of Israel.

Oficiali din Uniunea Europeană și SUA au semnalat că ar putea recunoaște un stat palestinian fără acordul Israelului.

”Israelul respinge dictatele internaționale privind un acord permanent cu palestinienii. Un astfel de acord, dacă va fi obținut, trebuie să fie rezultatul negocierilor directe între părți, fără precondiții. Israelul va continua să se opună recunoașterii unilaterale a unui stat palestinian. O astfel de recunoaștere, după masacrul din 7 octombrie, ar fi o recompensare a terorismului și ar împiedica orice viitor acord”, a anunțat Guvernul israelian.

Foto: Profimedia

Citește și:

Comisia Europeană VERIFICĂ dacă platforma TikTok respectă normele privind protejarea minorilor