Qatarul îndeamnă Israelul și grupul Hamas să intensifice negocierile / Ministru israelian: ”Nu s-a întâlnit nimeni cu ostaticii”

Publicat: 14 11. 2023, 17:16
Actualizat: 14 11. 2023, 19:38

Guvernul Qatarului a îndemnat, marți, Israelul și organizația islamistă Hamas să intensifice negocierile pentru eliberarea persoanelor răpite de militanți islamiști, însă ministrul israelian de Externe, Eli Cohen, a declarat că nu există dovezi clare că ostaticii aflați în Fâșia Gaza ar fi în viață.

”Noi credem că nu există altă ocazie de mediere pentru cele două părți. Vrem să vedem că situația evoluează spre o rază de speranță, pentru a depăși această criză”, a declarat marți Majed ben Mohammed Al-Ansari, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, citat de cotidianul Le Monde.

Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a acuzat luni Israelul că ”tergiversează” negocierile mediate de Qatar pe tema eliberării ostaticilor. ”Qatarul a făcut eforturi pentru a obține eliberarea ostaticilor în schimbul eliberării a 200 de copii palestinieni și a 75 de palestinieni aflați în închisorile inamicului”, a declarat Abu Obeida, purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Ezzedin Al-Qassam, filiala militară a organizației Hamas.

”Israelul a cerut eliberarea a 100 de ostatici, am informat mediatorii că putem elibera ostaticii dacă obținem un armistițiu de cinci zile, adică oprirea confruntărilor și intrarea asistenței umanitare în Fâșia Gaza, dar inamicul tergiversează”, a subliniat Abu Obeida.

Israelul a raportat că aproximativ 240 de persoane sunt ostatice în Fâșia Gaza. Rudele persoanelor răpite au inițiat marți un marș de cinci zile din Tel Aviv în Ierusalim. Participanții urmează să ajungă sâmbătă la biroul premierului Benjamin Netanyahu, pentru a cere ”eliberarea imediată a ostaticilor”, conform Forumului Familiilor Ostaticilor și Dispăruților.

Însă Eli Cohen, ministrul israelian de Externe, a afirmat marți că nu există dovezi suficiente despre ostatici. Cohen s-a întâlnit, la Geneva, cu oficiali ai Comitetului Internațional al Crucii Roșii.

”Sunt însoțit de ministrul Sănătății și Familiei, am avut o întâlnire cu președintele Comitetului Internațional al Crucii Roșii. Până acum, nu s-a întâlnit nimeni cu ostaticii. Nu avem nicio dovadă că ar fi în viață. Până în prezent, niciun ostatic nu a întâlnit reprezentanți ai Crucii Roșii”, a declarat Eli Cohen.

Foto: Profimedia

Citește și:

Israelul încearcă să reducă daunele colaterale în Fâșia Gaza, pe fondul presiunilor SUA