Prima pagină » #RoMânia » RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.000. Bilanț sumbru. Orașe întregi distruse, familii destrămate și peste 1.000.000 de victime și miliarde de $ risipite

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.000. Bilanț sumbru. Orașe întregi distruse, familii destrămate și peste 1.000.000 de victime și miliarde de $ risipite

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.000. Bilanț sumbru. Orașe întregi distruse, familii destrămate și peste 1.000.000 de victime și miliarde de $ risipite
Sursa foto: Profimedia images - Imagine cu rol ilustrativ
23:38

Parlamentul Ucrainei a aprobat bugetul de stat al țării pentru anul 2025

Parlamentul Ucrainei a aprobat bugetul de stat al țării pentru anul 2025, a anunțat premierul Denys Shmyhal pe 19 noiembrie.

„Toate taxele cetățenilor și ale firmelor vor fi direcționate anul viitor către apărarea și securitatea țării noastre. Apărarea, securitatea, sprijinul pentru oameni, dezvoltarea și restaurarea țării. Acestea sunt toate lucrurile care ne fac mai puternici și ne conduc către victorie”, a scris el într-o postare pe Telegram.

Guvernul Ucrainei a aprobat proiectul de buget de stat pentru 2025 pe 13 septembrie. Statul se așteaptă să obțină venituri de 2 trilioane grivne (48,2 miliarde dolari), iar cheltuielile sunt planificate la 3,6 trilioane grivne (86,8 miliarde dolari). Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a anunțat pe 19 noiembrie că Ucraina intenționează să crească producția de drone și rachete cu rază lungă de acțiune, ca parte a planului de reziliență al țării. Președintele a stabilit și obiectivul de a produce 3.000 de rachete de croazieră și 30.000 de drone pentru a contracara atacurile Rusiei, potrivit Kyiv Independent.

23:38

Zelenski: Ucraina merită să facă din 2025 un an al „păcii”

Rusia a intensificat atacurile hibride asupra Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice, generând riscuri ”semnificative” în materie de securitate, avertizează Germania, Franța, Marea Britanie, Spania și Polonia, pledând pentru consolidarea măsurilor de apărare.

15:00

Rusia lansează atacuri HIBRIDE ”fără precedent” asupra UE și NATO, avertizează Germania, Franța, Marea Britanie, Spania și Polonia

Rusia a intensificat atacurile hibride asupra Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice, generând riscuri ”semnificative” în materie de securitate, avertizează Germania, Franța, Marea Britanie, Spania și Polonia, pledând pentru consolidarea măsurilor de apărare.

14:12

Ucraina lovește pentru prima dată Rusia cu rachete ATACMS / Moscova confirmă atacul

Forțele ucrainene ar fi lansat pentru prima dată o lovitură pe teritoriul Rusiei folosind rachete balistice ATACMS, iar ținta a fost lovită cu succes, transmite publicația RBC-Ucraina, citând o sursă anonimă.

Administrația Vladimir Putin a condamnat vehement, marți, atacurile Ucrainei cu rachete tactice americane asupra teritoriului Rusiei, avertizând că decizia Administrației Joe Biden confirmă că Occidentul vrea escaladarea conflictului.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut marți Europei să pună presiune tot mai mare pe Rusia pentru a obține încheierea agresiunii Moscovei asupra țării sale.

Războiul din Ucraina a intrat marți, 19 noiembrie, în a 1.000-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.

Astăzi se împlinesc 1.000 de zile de la invazia Rusiei în Ucraina, un război care a schimbat din temelii ordinea mondială așa cum am cunoscut-o până în februarie 2022.

La ordinul lui Vladimir Putin, Ucraina, o țară „înlănțuită” în negura Federației Ruse, dar cu aspirații europene a devenit un câmp de război adevărat din care milioane de oameni au fost nevoiți să plece forțat, după ce orașele lor au fost bombardate, unele dintre ele fiind rase complet de pe fața pământului de soldații ruși.

Și în ziua de azi, conflictul ruso-ucrainean continuă să aibă un impact devastator asupra civililor, economiei și securității globale.

Moscova „inversează” cifrele dezastrului

Ministerul Apărării rus și agenția de stat TASS au anunțat marți că forțele ucrainene au suferit peste 900.000 de pierderi, incluzând atât morți, cât și răniți, de la începutul invaziei ruse în urmă cu 1000 de zile. Estimările Moscovei sugerează că numai în 2023 pierderile Kievului le-au depășit pe cele din primii doi ani de conflict combinate, ajungând la 906.500 de soldați.

Cifrele publicate de Rusia nu pot fi verificate independent, iar bilanțul pierderilor rămâne un subiect extrem de disputat. Nici Rusia, nici Ucraina nu au făcut publice date oficiale complete despre propriile pierderi, notează agenția dpa.

În contrast, un raport recent al New York Times estimează că aproximativ 57.000 de soldați ucraineni au fost uciși de la începutul războiului, o cifră care ar reprezenta jumătate din pierderile raportate de partea rusă.

Potrivit NATO, pierderile Rusiei sunt estimate la peste 600.000 de morți și răniți, incluzând aproximativ 200.000 de morți și 400.000 de răniți. În același timp, guvernul ucrainean a avansat o cifră de 722.000 de soldați ruși morți sau răniți de la începutul conflictului.

Zeci de mii de morți în rândul civililor

De asemenea, până la 31 august 2024, Misiunea ONU a raportat cel puțin 11.743 de civili uciși și 24.614 răniți, însă cifrele reale sunt mult mai mari. Totodată, UNICEF estimează că cel puțin 2.305 copii au fost uciși sau răniți.

La ora actuală, Rusia controlează aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, inclusiv regiuni din Donbas și toată coasta Mării Azov.

Serviciile de informații militare din Marea Britanie au declarat că septembrie a fost cea mai mortală lună pentru ruși de la începutul războiului din Ucraina, cu o medie de peste 1.200 de victime pe zi.

Rusia suferă în prezent aproape 2.000 de victime pe zi, pe măsură ce trupele sale încearcă să recucerească regiunea Kursk și să câștige teren pe linia frontului în estul Ucrainei, potrivit informațiilor din partea armatei de la Kiev.

Milioane de oameni, strămutați în afara Ucrainei

Din luna august, aproximativ 170.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele în estul Ucrainei, adăugându-se celor aproape patru milioane care rămân strămutate în interiorul Ucrainei și celor 6,7 milioane care au căutat refugiu în afara țării, conform ONU.

De asemenea, SUA au oferit un ajutor militar de peste 64 de miliarde de dolari, furnizând tancuri, avioane F-16 și sisteme avansate de rachete. Ucraina a primit 620 de tunuri de artilerie, 82 de sisteme de rachete și alte echipamente din partea aliaților. În fiecare zi, Ucraina cheltuie aproximativ 140 de milioane de dolari pentru război, potrivit Știrileprotv.

Economia Ucrainei s-a contractat cu 33% în 2022 și a recuperat doar parțial în 2023. Daunele directe cauzate de război au fost estimate la 152 de miliarde de dolari, iar costul reconstrucției ajunge la 486 de miliarde de dolari. Sectorul energetic a fost unul dintre cele mai afectate, Rusia lovind frecvent infrastructura.

Recomandarea video

Mediafax
Moș Nicolae se apropie: copiii își pregătesc ghetuțele. Tradițiile și obiceiurile dedicate Sfântului Nicolae
Digi24
JD Vance: UE nu ar trebui să atace companiile americane pentru „mizerii”. Elon Musk s-a grăbit să-i mulțumească vicepreședintelui
Cancan.ro
Rodica Stănoiu, înmormântare stranie, fără preot. S-au cântat colinde în loc de veșnica pomenire.
Prosport.ro
FOTO. Cum arată la 43 de ani Ileana Lazariuc, fosta noră a magnatului Ion Țiriac
Adevarul
O ucraineancă dată dispărută a fost găsită în mansarda unui român. Ce au declarat cei doi poliției: „Ea a fost cea care a organizat totul”
Mediafax
Horoscop 6 decembrie 2025: Zodiile care pot face pași importanți în iubire, la muncă sau în decizii personale
Click
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Digi24
VIDEO Trump vrea ca strategia de securitate a SUA să fie valabilă în toată lumea. Europa, în „declin civilizațional”, pusă pe planul do
Cancan.ro
Nuntă surpriză în Guvernul României. Premierul Ilie Bolojan s-ar fi căsătorit în secret
Ce se întâmplă doctore
Planta pe care trebuie să o pui la ușa casei ca să atragi bani, noroc și protecție, conform Feng Shui
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
SINGURA diferență dintre Coca-Cola și Pepsi! Tu ȘTII?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Cum să fii o gazdă sau un musafir bun în sezonul sărbătorilor?