Războiul din Iran, ziua 31: Trump anunţă trecerea a 20 de petroliere prin strâmtoarea Ormuz și amenință: „SUA pot ocupa ușor insula iraniană Kharg”
Război în Iran: Conflictul a ajuns luni în ziua cu numărul 31, iar GÂNDUL vă ține la curent cu cele mai noi evoluții de pe front. Preşedintele american Donald Trump s-a lăudat duminică seară că a obţinut „o schimbare de regim în războiul din Iran”, graţie atacurilor aeriene ale Statelor Unite şi Israelului, şi a spus că a negociat cu noii lideri ai Republicii Islamice trecerea a 20 de petroliere prin strâmtoarea Ormuz „în următoarele zile”, scrie AFP.
Totodată, Donald Trump a avertizat că armata americană ar putea să ocupe „foarte uşor” controlul asupra insulei Kharg, un sit petrolier esenţial pentru Iran, într-un interviu acordat Financial Times.
Irak, alături de Iran
Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ascuns publicului de la numirea sa, a mulţumit Irakului vecin.
El a salutat sprijinul în războiul împotriva SUA şi Israelului. Liderul suprem nu și-a făcut apariția, ci doar a transmis un mesaj scris ce a fost publicat de presa iraniană.