Războiul din UCRAINA, ziua 1065. Zelenski, deschis NEGOCIERILOR. Trump îl amenință pe Putin cu SANCȚIUNI dure dacă nu încetează „războiul ridicol”

Publicat: 23 01. 2025, 13:45
Actualizat: 23 01. 2025, 13:49
RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.231. Trump schimbă macazul în relația cu Moscova: „Va trebui să trimitem mai multe arme Kievului”

Președintele SUA, Donald Trump, l-a amenințat pe Vladimir Putin cu tarife și sancțiuni masive asupra produselor rusești dacă Federația Rusă nu ajunge la un acord cu Ucraina pentru a pune capăt războiului sângeros care durează de trei ani. 

Președintele american a promis în repetate rânduri că va pune capăt invaziei la scară largă a Rusiei la 24-48 ore după preluarea mandatului, în timp ce oficialii de la Kiev au insistat că orice acord de pace ar trebui să asigure condiții favorabile Ucrainei. De la inaugurarea sa de luni, Trump și-a intensificat retorica, spunând marți reporterilor că Putin este în „mari probleme” și că ar trebui să facă un acord, scrie POLITICO.

Donald Trump, către Vladimir Putin: „Putem face lucrurile pe calea ușoară sau pe calea grea”

„Faceți un acord acum și OPRIȚI acest război ridicol! VA FI DOAR MAI RĂU. Dacă nu ajungem la un «acord» și curând, nu am altă opțiune decât să impun taxe, tarife și sancțiuni ridicate asupra oricărui produs vândut de Rusia în Statele Unite,” a scris Trump într-o postare de pe Truth Social, adresată președintelui rus.

„Putem face lucrurile pe calea ușoară sau pe calea grea — iar calea ușoară este întotdeauna mai bună”, a adăugat Trump.

„[Președintele ucrainean Volodimir] Zelenski mi-a spus că vrea să facă un acord, nu știu dacă Putin vrea… Poate că nu. Cred că ar trebui să facă un acord. Cred că distruge Rusia prin faptul că nu face un acord”, a spus Trump din Biroul Oval în prima zi a celui de-al doilea mandat, referindu-se la economia eșuată a Rusiei și la inflație.

Trump: Iubesc Rusia. Nu vreau să o rănesc

Președintele american a mai scris pe Truth Social că „iubește poporul rus și nu dorește să rănească Rusia”.  El a lăudat eforturile Kremlinului pentru sacrificiile făcute în cel de-al Doilea Război Mondial”.

„Nu vreau să rănesc Rusia. Iubesc poporul rus și întotdeauna am avut o relație foarte bună cu președintele Putin – și asta în ciuda farsei „Rusia, Rusia, Rusia” inventate de stânga radicală. Nu trebuie să uităm niciodată că Rusia ne-a ajutat să câștigăm cel de-Al Doilea Război Mondial, pierzând aproape 60.000.000 de vieți în acest proces”.

Trump vrea un acord pentru a stopa pierderea de vieți omenești. Până la această dată, invazia inițiată de Putin din 24 februarie 2022 ar fi provocat aproximativ 1 milion de morți, militari și civili (peste 800.000 de ruși și aproximativ 100.000 ucraineni)

„Să punem capăt acestui război, care nu ar fi început niciodată dacă aș fi fost președinte! Putem rezolva lucrurile pe calea ușoară sau pe calea grea – iar calea ușoară este întotdeauna mai bună. Este timpul să „FACEM UN ACORD”. NU MAI TREBUIE SĂ SE PIARDĂ VIEȚI!!!”

 

Zelenski se declară optimist. Crede că războiul se va încheia în 2025

El a adăugat că Putin nu poate fi mulțumit de progresul său lent în Ucraina. Liderul de la Kremlin plănuia să captureze Kievul și alte orașe în 48 de ore de la invazie, în februarie 2022.

„Se chinuie să rezolve lucrurile. Cei mai mulți oameni credeau că va dura aproximativ o săptămână, iar acum au trecut trei ani. Nu îl face să arate bine,” a spus Trump.

Anterior, președintele american a mai susținut că se pregătește o întâlnire între el și Putin, deși purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu sunt în desfășurare pregătiri pentru negocieri.Ucraina își pune speranțele în Trump pentru a pune capăt celor aproape trei ani de război și pentru a-l forța pe Putin să vină la masa negocierilor.

„Trump este un om de afaceri. Știe cum să exercite presiune,” a declarat Zelenski unui grup de reporteri marți, după ce a ținut un discurs aprins la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, adăugând că este „optimist” în privința noii administrații americane.

Soldații nord-coreeni, pierderi mari: 4.000 de morți și răniți

Luptătorii ucraineni au respins un alt atac ruso-nord-coreean, folosind arme de calibru mic, lansatoare de grenade. Au luat parte la luptă și lunetiști. În cele din urmă, trupele ucrainene s-au retras în două Humvee.

Coreea de Nord a desfășurat aproximativ 12.000 de soldați în regiunea Kursk, unde Ucraina a lansat o incursiune surpriză peste graniță în august 2024 pentru a aduce războiul pe teritoriul rus. Trupele nord-coreene au suferit 4.000 de pierderi, atât răniți, cât și morți, a declarat președintele Volodimir Zelenski la începutul lunii ianuarie 2025.

Rusia plătește peste 2.000 de dolari pentru fiecare soldat nord-coreean, deși oficialii au declarat că nu este clar cât din această sumă ajunge la soldații individuali și cât la guvernul de la Phenian.


Sursa Foto: Profimedia

Citește și: Trump îi propune lui PUTIN negocieri pentru oprirea războiului din Ucraina /Noul președinte al SUA amenință Rusia cu sancțiuni