Războiul se intensifică: Drone rusești lovesc clădiri civile în Odesa, armata ucraineană atacă obiective strategice din Rusia și Luhansk
Forțele ruse au lansat un atac cu drone la scară largă asupra orașului Odesa în noaptea de 30 spre 31 decembrie, lovind clădiri rezidențiale, lăsând părți ale orașului fără încălzire, electricitate sau apă. Potrivit oficialilor patru persoane au fost rănite, inclusiv trei copii.
Rusia a atacat clădiri rezidențiale din Odesa
Explozii au fost raportate în oraș în jurul orei locale 00:20, potrivit unui jurnalist de la Kyiv Independent aflat la fața locului.
Serhii Lysak, șeful Administrației Militare a orașului Odesa, a raportat inițial că două clădiri rezidențiale cu mai multe etaje au fost lovite de drone rusești în timpul atacului. Un incendiu a izbucnit la una dintre clădiri, soldat cu un număr nespecificat de victime, inclusiv copii, a adăugat Lysak.
„Încă o dovadă că Rusia vizează civilii”, a scris Lysak pe rețelele de socializare după atacul asupra clădirii.
A fost lansat și un atac din partea armatei ucrainene
Armata ucraineană ar fi atacat infrastructura petrolieră din diferite regiuni rusești, în seara zilei de 30 decembrie. Forțele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Tuapse din regiunea Krasnodar.
A fost avariat un doc alături de echipamente din rafinărie, iar autoritățile locale au vorbit și despre cinci case avariate și două persoane rănite în atac.
„Un incendiu la unul dintre docuri a fost stins prompt. De asemenea, un incendiu a fost stins la rafinărie, pe o suprafață de 300 de metri pătrați”, a anunțat Cartierul Operațional al Regiunii Krasnodar într-un comunicat.
Locuitorii au raportat că a fost atacată și comunitatea Rovenky din regiunea Luhansk, ocupată de ruși. Aceștia au postat pe rețelele sociale mai multe videoclipuri cu flăcări mari care emanau din instalațiile petroliere ale comunităților respective.
În ultimele luni, Ucraina a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice rusești și a obiectivelor din teritoriile ocupate, vizând în special depozite de petrol și gaze, considerate surse esențiale de venit pentru Moscova în contextul războiului.
Depozitul din Rovenky nu se află la prima lovitură.