Reacție vulgară a președintelui. I-a spus unui jurnalist că-i dă una peste gură!

Publicat: 24 08. 2020, 07:34
Reacție vulgară a președintelui. I-a spus unui jurnalist că-i dă una peste gură! / Sursa FOTO: https://c.pxhere.com

Politica și stresul merg mână în mână. O dovedește ultima reacție a președintelui Braziliei, care i-a spus unui jurnalist că-i dă una peste gură! Incidentul a avut loc în timpul unei vizite pe care șeful statului o efectua la Catedrala Romano-catolică din Brasilia.

Jair Bolsonaro l-a amenințat cu bătaia pe redactorul publicației O Globo pentru că și-a permis să-l întrebe despre cecurile în valoare de 22.000 de dolari pe care le-ar fi primit soţia sa din partea unui apropiat al familiei prezidențiale.

Șeful statului a fost abordat de jurnaliştii prezenţi în legătură cu această ameninţare, dar a plecat de la catedrală fără să facă alte comentarii. „Vrei să te lovesc peste gură?”, a fost singura sa remarcă, o replică aruncată de preşedinte jurnalistului de la O Globo care voia să știe mai multe despre legăturile Primei Doamne, Michelle Bolsonaro, cu un fost consilier al fiului său, Flavio.

Ameninţarea lansată de Bolsonaro, cunoscut pentru limbajul direct şi declaraţiile polemice, a fost imediat denunţată de redacţia O Globo. Conducerea puternicului ziar din Rio de Janeiro a subliniat într-un comunicat de presă că jurnalistul îşi făcea meseria: „O asemenea intimidare arată că Jair Bolsonaro nu respectă datoria oricărui funcţionar public, indiferent de funcţia sa, de a răspunde la întrebările populaţiei”.

Michelle Bolsonaro, relație controversată cu un fost polițist

În Brazilia, publicația Crusoe a făcut o serie de dezvăluiri uluitoare referitoare la familia prezidențială. Astfel, se pare că un anume Fabricio Queiroz, poliţist pensionat, prieten cu Jair Bolsonaro şi fost consilier al lui Flavio Bolsonaro, i-ar fi înmânat Primei Doamne, Michelle Bolsonaro, între anii 2011 şi 2016, 21 cecuri în valoare de 72.000 de reali (circa 22.000 de dolari).

În prezent, Fabricio Queiroz şi Flavio Bolsonaro fac obiectul unei anchete privind o presupusă deturnare de salarii ale funcţionarilor de la cabinetul fiului preşedintelui, în timpul mandatului de deputat al statului Rio de Janeiro.

Prima Doamnă a Braziliei nu a făcut niciun comentariu despre informaţiile publicate de Crusoe.