REFERENDUM ÎN ELVEȚIA, privind facilitățile oferite expaților bogați. Phil Collins, Michael Schumacher, Tina Turner și fondatorul IKEA sunt printre beneficiari

Publicat: 21 10. 2012, 14:25
Actualizat: 03 02. 2019, 18:43

Sistemul de taxe care a atras în Elveția străini bogați, precum starul pop Phil Collins și fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher, va face obiectul unui referendum, pentru a se afla dacă cetățenii elvețieni vor renunțarea la facilitățile pentru expații cu averi ridicate, potrivit CNBC.

O alianță de partide de stânga și sindicate a anunțat că a strâns cele 100.000 de semnături necesare pentru a se organiza un referendum asupra propunerii „Destul cu privilegiile milionarilor în privința taxelor”.

Elveția a atras peste 5.000 de străini bogați, prin înțelegeri care le-au dat posibilitatea de a plăti taxe în funcție de valoarea de închiriere a propietății pe care o dețin, atâta timp cât nu lucrează în țară.

Pe lângă Schumacher și Phil Collins, printre expații din Elveția se numără Tina Turner și fondatorul IKEA, Ingvar Kamprad.

Opoziția față de tratamentul favorabil aplicat străinilor este în creștere, iar cantoanele Zurich, Schaffhausen și Appenzell au renunțat, deja, la aceste facilități în urma unor consultări populare.

Parlamentul a respins în septembrie o propunere a Partidului Social Democrat pentru anularea regimului special de taxe pentru străinii bogați. Parlamentul a aprobat, însă, un plan guvernamental de a crește taxa de la cinci la șapte ori valoarea de închiriere a propietății deținute în Elveția.

Guvernul și parlamentul trebuie să discute inițiativa înainte de organizarea consultării populare, dar nu pot împiedica referendumul.

Taxa specială, calculată în funcție de valoarea de închiriere a proprietății, a fost introdusă prima dată în 1862 de cantonul Vaud, cu scopul de a susține turismul prin încurajarea pensionarilor bogați să se mute în regiune.