Regimul Kim Jong-Un acuză Statele Unite că au declarat război Coreei de Nord și se pregătește de represalii militare

Publicat: 25 09. 2017, 19:53

Aflat în orașul american New York pentru reuniunea Adunării Generale ONU, Ri Yong-Ho, ministrul nord-coreean de Externe, a acuzat Statele Unite că au declarat război Coreei de Nord prin trimiterea bombardierelor în apropierea coastelor nord-coreene.

Coreea de Nord își rezervă dreptul de a doborî bombardierele americane, a avertizat Ri Yong-Ho. „Această regulă se aplică inclusiv înainte ca bombardierele să ajungă în spațiul aerian nord-coreean. Lumea trebuie să știe că Statele Unite au declarat război prima dată Coreei de Nord”, a spus Ri Yong-Ho, citat de BBC News online.

Bombardiere americane s-au apropiat, sâmbătă, de coastele de est ale Coreei de Nord, într-o demonstrație de forță a Administrației Donald Trump. „Manevra are rolul de a demonstra că președintele Donald Trump are o gamă largă de opțiuni militare, pentru a învinge orice amenințare”, a declarat sâmbătă seară Dana White, purtătorul de cuvânt al Departamentului american al Apărării.

În replică, regimul Kim Yong-Un a avertizat că manevra Administrației Donald Trump face „inevitabil” un atac cu rachete asupra Statelor Unite.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a lansat un apel la calm în contextul tensiunilor dintre Statele Unite și Coreea de Nord, îndemnând „mințile înfierbântate” să înceteze „abordarea copiilor de grădiniță”, după insultele între președintele Donald Trump și liderul nord-coreean, Kim Jong-Un. Donald Trump l-a numit pe Kim Jong-Un „nebun” vineri, după ce liderul nord-coreean a afirmat că președintele SUA este „senil” și „deranjat mental”. Anterior, Donald Trump avertizase că va „distruge total” Coreea de Nord dacă va amenința Statele Unite sau aliați ai acestei țări.

Tensiunile între Statele Unite și Coreea de Nord s-au amplificat în ultimele luni, după o serie de teste nucleare și balistice nord-coreene.

Războiul Coreean, desfășurat în perioada 1950-1953, nu s-a încheiat printr-un tratat de pace, ci printr-un armistițiu.