Regina Elisabeta a II-a: Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este prioritatea Executivului de la Londra

Publicat: 14 10. 2019, 16:43
Regina Elisabeta a II-a.

Suveranul britanic a transmis, prin intermediul discursului prezentat luni în fața Legislativului de la Londra, intenția Guvernului britanic de a ieși din Blocul comunitar pe 31 octombrie.

De asemenea, Executivul Marii Britanii își dorește un nou parteneriat, bazat pe comerț liber, cu Uniunea Europeană. Totodată, se va adopta un nou act care să reglementeze regimul imigrațiilor, astfel încât trecerea liberă a frontierei către Marea Britanie nu va mai fi posibilă.

În cadrul aceluiași discurs, regina a reiterat rolul important pe care Marea Britanie va continua să îl joace în afacerile internaționale.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură față de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul și afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Săptămâna trecută, premierul britanic a adoptat o schimbare de abordare, luând în considerare varianta unei granițe pe insula Irlanda, fapt ce a determinat optimism privind obținerea unui acord pe tema Brexit în cadrul discuțiilor dintre cele două părți implicate, Uniunea Europeană, respectiv Marea Britanie.