Rețeaua teroristă Stat Islamic revendică atentatul comis în campusul Universității din Ohio

Publicat: 29 11. 2016, 22:08
Actualizat: 26 03. 2019, 16:57

Un student somalez a lovit intenționat cu mașina un grup de persoane, după care a atacat cu un cuțit, luni, în campusul Universității de Stat din Ohio, rănind zece persoane înainte de a fi împușcat mortal de poliție.

„Atacul din Ohio a fost comis de un soldat al Califatului”, a transmis marți seară organizația teroristă sunnită Stat Islamic, într-un comunicat postat pe site-ul propriei agenții de știri, Amaq.

Înainte de comiterea atentatului, Abdul Razak Ali Artan postase pe Facebook următorul mesaj: „Dacă vreți ca musulmanii să înceteze comiterea unor atacuri individuale, faceți pace cu rețeaua teroristă Stat Islamic. America, încetează să te implici în treburile altor țări. Nu suntem slabi, să nu uiți asta!”.