Reținuți de poliție, după ce au furat zeci de mii de dolari din conturi ale unor pasageri dispăruți cu zborul MH370

Publicat: 18 08. 2014, 15:39
Actualizat: 19 10. 2018, 20:26

„Încercăm, în continuare, să-l localizăm pe Ali Farran care, săptămâna trecută, lucra ca mecanic auto”, a declarat luni comisarul adjunct Izany Abdul Ghany de la Departamentul pentru Investigarea Infracțiunilor Comerciale (CCID) de la Kuala Lumpur.

Autoritățile au arestat deja două persoane în legătură cu presupusul furt, și anume o agentă a Băncii HSBC și pe soțul acesteia.

Angajata HSBC este acuzată de efectuarea unor transferuri online de fonduri din conturile a patru pasageri în contul altui pasager al zborului MH370. În total, suma de aproximativ 10.000 de dolari ar fi fost transferată, ulterior, într-un cont aparținându-i lui Farran, potrivit poliției. Suma totală de 35.000 de dolari a fost raportată ca lipsind din conturile a doi pasageri chinezi, și anume Ju Kun și Tian Jun Wei, și a doi malaysieni – Hue Pui Heng și însoțitorului de bord Tan Size Hian.

Poliția nu a plasat încă sub acuzare cuplul, aflat în custodia sa de joi, când a fost reținut. „Am prelungit măsura reținerii celor doi până miercuri, pentru a facilita investigația, a declarat Izany.

Filiala malaysiană a HSBC a declarat pentru CNN că a anunțat poliția în legătură cu o potențială fraudă vizând conturile. „HSBC regretă profund incidentul, cere scuze familiilor clienților noștri pentru neplăcerea cauzată și dă asigurări că nu vor exista noi pierderi la aceste conturi”, a declarat o purtătoare de cuvânt.

Zborul MH370 a fost dat dispărut în timp ce efectua o legătură, pe 8 martie, între Kuala Lumpur și Beijing. Căutări extinse pe uscat și mare nu au condus la găsirea vreunei urme a avionului de tip Boeing 777-200ER, la bordul căruia se aflau 227 de pasageri și 12 membri ai echipajului.

Avionul s-ar fi prăbușit în sudul Oceanului Indian, la vest de Australia, potrivit unor experți.

Oficiali australieni au anunțat, la începutul lunii, că o companie olandeză, Fugro Survey, va prelua următoarea fază a căutărilor, care ar urma să înceapă în septembrie.

Compania va utiliza două nave echipate cu vehicule care pot fi tractate în ape adânci, sonar lateral și sonde prevăzute cu camere de luat vederi. Navele vor efectua cercetări într-o zonă de 60.000 de kilometri pătrați, la adâncimi de până la 7.000 de metri.