Revoltă în Vietnam după ce mai mulți câini au fost uciși din cauză că stăpânii lor aveau COVID

Publicat: 11 10. 2021, 10:18
Sursa foto: Twitter/ Viet Nga Nguyen

Uciderea a 13 câini în Vietnam din cauză că stăpânii acestora erau bolnavi de COVID-19 a dus la proteste în presa din această țară, dar și pe rețelele sociale.

Proprietarii câinilor, un cuplu, au plecat din provincia Long An către o altă provincie, pentru a se feri de COVID-19 în perioada de vârf a pandemiei și au luat cu ei și cei 13 câini, informează Digi24.

Cu toate acestea, la sosirea la un post de control, cei doi proprietari ai câinilor au fost testați pozitiv pentru COVID-19.

Autoritățile sanitare au dispus uciderea celor 13 câini, de teamă că aceștia ar putea fi purtători ai virusului.

„Din punct de vedere ştiinţific nu există nicio dovadă conform căreia câinii pot transmite oamenilor COVID-19. Prin urmare, decizia de a ucide câinii nu are o bază ştiinţifică″⁣ şi ″⁣este o acţiune crudă şi lipsită de etică”⁣, afirmă doctorul Tuan Nguyen, profesor de medicină predictivă la Universitatea de Tehnologie din Sydney, Australia.

Imaginile cu cei 13 câini pe care cuplul îi transporta pe motocicletă în călătoria lor de 300 de kilometri au fost intens distribuite în mass-media din Vietnam.

Mai multe voci au acuzat autoritățile sanitare că au decis prea rapid să ucidă câinii, fără a-i testa și izola.