Rusia a blocat accesul la PornHub și la alte zece site-uri pentru adulți

Publicat: 09 09. 2015, 13:00
Actualizat: 09 09. 2015, 14:50

Măsura a fpst luată după ce o instanță regională a decis că aceste site-uri încalcă legislația rusă privind distribuția de pornografie, transmite The Moscow Times. Anunțul a fost publicat pe site-ul instituției care controlează comunicațiile în Rusia, Roskomnadzor.

În cazul PornHub, unul din cele mai mari site-uri de profil din lume, cei care încearcă să acceseze PornHub.ru primesc un mesaj în care li se spune că acesta a fost blocat din cauza faptului că găzduiește conținut ilegal.

În aprilie, Roskomnadzor anunța că intenționează să blocheze 136 de site-uri cu conținut pentru adulți.

Recent, autoritățile ruse au blocat accesul la versiunea în limba rusă a enciclopediei online Wikipedia, din cauza unui articol despre cannabis, dar s-a renunțat la măsură după ce internauții s-au revoltat.