Rusia a interzis activitatea pe teritoriul său a unei importante agenții americane din cauza „unor tentative de a influența procesele politice acordând burse”

Publicat: 20 09. 2012, 10:56
Actualizat: 04 02. 2019, 20:54

Departamentul de Stat american a calificat miercuri drept „regretabil” faptul că Rusia a decis să interzică operațiunile Agenției americane pentru Dezvoltare Internațională (USAID), pe care Moscova a acuzat-o de ingerințe în viața politică rusă, transmite AFP.

Această măsură, care riscă să tensioneze și mai mult relațiile dintre Statele Unite și Rusia, a fost făcută publică marți de departamentul de Stat și a fost confirmată oficial miercuri de ministerul rus al Afacerilor Externe.

„Este regretabil că Rusia a luat această decizie, înainte de toate pentru poporul rus, pe care îl susțineam puternic, cu până la 50 de milioane de dolari pe an, pentru a rezolva probleme legate de sănătate sau de mediu”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomației americane, Victoria Nuland.

Moscova a interzis activitățile USAID începând de la 1 octombrie.

Ministerul rus al Afacerilor Externe a explicat că această decizie a fost luată „în primul rând pentru că activitatea responsabililor agenției în țara noastră este departe de a corespunde obiectivelor declarate de facilitare a dezvoltării cooperării umanitare bilaterale”.

„Este vorba mai degrabă de tentative de a influența procesele politice acordând burse”, a afirmat ministerul, subliniind că societatea civilă rusă „a devenit suficient de matură și nu mai are nevoie de «direcționare externă»”.

Statele Unite au răspuns „respingând total ideea potrivit căreia sprijinul nostru pentru societatea civilă, democrație, drepturile omului interferează în vreun mod cu alegerile, în Rusia sau în altă zonă din lume”.

De mai mulți ani, USAID a sprijinit financiar numeroase asociații pentru apărarea drepturilor omului și ONG-uri precum Golos, aceasta din urmă denunțând fraude la alegerile legislative din Rusia de la sfârșitul anului 2011 și la cele prezidențiale din martie, câștigate de Vladimir Putin.

De la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, USAID a cheltuit 2,7 miliarde de dolari în Rusia în cadrul unor proiecte cum ar fi lupta împotriva SIDA sau protecția mediului.

Andreea Romanovschi, andreea.romanovschi@mediafax.ro