Rusia amenință Republica Moldova cu SANCȚIUNI dacă semnează acordul cu UE

Publicat: 22 05. 2014, 08:27
Actualizat: 29 03. 2019, 11:37

Republica Moldova intenționează să semneze Acordul de asociere cu UE luna viitoare, situație care ar putea afecta competitivitatea produselor rusești.

Rusia ar putea majora taxele de import pentru a-și proteja piața de produsele europene care vor ajunge prin Republica Moldova, afirmă doi oficiali guvernamentali ruși care au preferat să păstreze anonimatul.

Natalia Timakova, purtătorul de cuvânt al premierului rus Dmitri Medvedev, a refuzat să facă vreun comentariu privind posibila reacție rusă față de Republica Moldova.

Pe 12 mai, după vizita în regiunea separatistă Transnistria, vicepremierul rus Dmitri Rogozin avertiza că va „insista pentru revizuirea relațiilor economice cu R.Moldova”.

Bloomberg Businessweek amintește că Rusia a adoptat o serie de măsuri protecționiste pentru a exprima nemulțumirea față de apropierea statelor ex-sovietice de Uniunea Europeană.