Rusia ar putea furniza trei vaccinuri împotriva Ebola în șase luni

Publicat: 11 10. 2014, 20:57

„Am creat trei vaccinuri (…) și credem că vor fi gata în următoarele șase luni”, a anunțat ministrul rus la televiziune, potrivit agenției de presă RIA Novosti.

„Unul este gata pentru un test clinic”, a adăugat ea, precizând că unul dintre vaccinuri a fost creat pe baza unei tulpini inactive a virusului.

Epidemia de febră hemoragică, care s-a răspândit din Guineea, de la sfârșitul lui decembrie 2013, s-a soldat cu 4.033 de morți până la 8 octombrie, potrivit ultimului bilanț prezentat de OMS. În total, 8.399 de persoane au fost infectate, în șapte țări.

În contextul în care panoplia medicamentelor antivirale experimentale crește, OMS a anunțat că există două vaccinuri „promițătoare”, unul dezvoltat de către firma britanică GlaxoSmithKline (GSK), iar celălalt de către Agenția pentru Sănătate Publică din Canada, la Winnipeg, a cărui licență de comercializare este deținută de către societatea americană NewLink Genetics.

Teste clinice cu vaccinul firmei GSK au început recent în Mali, o țară africană limitrofă Guineei.

OMS speră să aibă primele rezultate ale testelor cu aceste două vaccinuri în noiembrie-decembrie, iar faza a doua a testării (care permite evaluarea eficienței vaccinului) să înceapă în țările afectate încă din ianuarie-februarie.

Boala se manifestă prin hemoragii, vomă și diaree. Rata mortalității este cuprinsă între 25 și 90% și nu există un vaccin omologat. Virusul se transmite prin contact direct cu sângele, lichide biologice sau țesuturile persoanelor sau animalelor infectate.

Rusia, care nu a anunțat niciun caz de infecție pe teritoriul său, a trimis la sfârșitul lui august virusologi și un laborator mobil în Guineea, să ajute în lupta împotriva epidemiei.