Rusia a lansat o rachetă cu capacitate nucleară care ar putea ajunge până în SUA, la câteva zile după vizita șefului CIA la Moscova

Publicat: 29 08. 2026, 16:10

Ministerul rus al Apărării a anunțat efectuarea unui test de antrenament reușit cu o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) propulsată cu combustibil solid, capabilă să transporte focoase nucleare. Lansarea a venit la doar câteva zile după vizita secretă a directorului CIA la Moscova și reprezintă un mesaj direct către Statele Unite și țările europene.

Lansarea rachetei a avut loc de pe Cosmodromul Plesețk, din regiunea Arhanghelsk, iar focoasele de exercițiu au parcurs peste 6.700 de kilometri. O astfel de rachetă balistică are o rază operațională estimată la peste 11.000 – 12.000 km, ceea ce înseamnă că poate atinge cu ușurință ținte atât din Europa, cât și din Statele Unite.

 Loading ...

Sistemul RS-24 Yars poate transporta mai multe focoase nucleare independente ghidate către ținte diferite, fiind echipat și cu dispozitive speciale pentru a păcăli sistemele de apărare antirachetă ale Occidentului.

Spre deosebire de rachetele fixe din silozuri, această variantă este operată de pe lansatoare autopropulsate rutiere, ceea ce face extrem de grea detectarea lor din spațiu și foarte dificil de distrus printr-un atac preventiv.

Mai mult, utilizarea combustibilului solid permite menținerea rachetei în stare de alertă permanentă, ceea ce permite lansarea ei în doar câteva minute, fără a pierde timpul cu alimentarea acesteia.

Ministerul rus a precizat că scopul oficial al testului a fost exclusiv reconfirmarea fiabilității și a caracteristicilor tehnice pentru acest tip de rachete. În același timp, acest exercițiu a fost mediatizat puternic de agențiile ruse de știri în contextul tensiunilor cu Occidentul. Mai mult, acest test a avut loc la doar câteva zile de la vizita tensionată a directorului CIA la Moscova, fiind interpretat ca un semnal direct de forță militară transmis Washingtonului.