Rusia vrea închiderea frontierei dintre Siria și Turcia

Publicat: 01 03. 2016, 20:07
Actualizat: 27 03. 2019, 09:32

„În mod evident, nici în armistițiu, nici în procesul de soluționare politică a conflictului nu există loc pentru teroriști și extremiști”, a declarat Serghei Lavrov, potrivit AFP, cu ocazia reuniunii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

„O sarcină specială este blocareea rutelor de aprovizionare a teroriștilor. În acest sens, este necesară închiderea totală a frontierei dintre Siria și Turcia, pentru că, pe acolo, este adus armament, inclusiv în convoaie umanitare”, a adăugat șeful diplomației ruse.

Acordul de încetare a focului în Siria, rezultatul negocierilor dintre SUA și Rusia, a intrat în vigoare sâmbătă, aplicându-se confruntărilor dintre forțele insurgente ale opoziției și serviciile de securitate subordonate Administrației Bashar al-Assad. Armistițiul nu include organizațiile teroriste Stat Islamic și Frontul al-Nusra, filiala siriană a rețelei Al-Qaida. Atât coaliția internațională coordonată de SUA, cât și Rusia au anunțat că vor continua operațiunile militare contra „grupurilor teroriste”.

Damascul și Rusia îi cataloghează pe rebelii susținuți de occident drept „teroriști”.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent și cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forțele opoziției și grupuri teroriste, inclusiv organizația sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak și Siria / Stat Islamic în Irak și Levant). Bilanțul conflictului depășește, conform estimărilor ONU, 250.000 de morți.