S-a decis data la care începe Conclavul pentru alegerea noului papă

Publicat: 08 03. 2013, 19:11
Actualizat: 14 03. 2017, 16:01

Concalul cardinalilor se va reuni începând cu după-amiaza zilei de 12 martie, pentru a alege un nou papă, în urma demisiei Papei Benedict al XVI-lea, anunță serviciul de presă al Vaticanului, citat de CNN.

Vaticanul a anunțat deja că speră în alegerea unui nou papă „până la Paști”, la 31 martie, în timp ce mai mulți cardinali și-au exprimat dorința să se întoarcă în țara lor de Duminica Floriilor, la 23 martie, potrivit Mediafax.

În total, vor fi 115 cardinali, cu vârsta medie de 72 de ani, care vor participa la această reuniune. Întrunirea nu se încheie decât când există o majoritate de două treimi privind numele noului lider al Bisericii Catolice, explică Reuters. Până în prezent, nu se poate vorbi despre un favorit la titlul de suveran potif, fiind vehiculate mai multe nume posibile pentru această funcție.