Salvată de UE cu sute de miliarde de euro, Grecia vrea să cumpere avioane F-16. Trump se laudă că acest contract va crea mii de locuri de muncă în SUA

Publicat: 17 10. 2017, 22:40

Donald Trump a lăudat Grecia, stat membru NATO, pentru majorarea bugetului în domeniul apărării, argumentând că vânzarea avioanelor militare va conduce la crearea a mii de locuri de muncă în SUA.

Donald Trump a declarat că a discutat cu Alexis Tsipras despre apărare, energie și relații comerciale.

„Grecia a trecut prin multe și depune eforturi extraordinare pentru relansarea economică”, a afirmat Donald Trump, citat de site-ul agenției Associated Press.

La rândul său, Alexis Tsipras a afirmat că Grecia a făcut eforturi intense, „lăsând în urmă modelul economic care a condus la criza financiară”, dar nu a pomenit nimic de sutele de miliarde pe care le-a primit de la UE ca țara să nu intre în colaps.

„Relația Greciei cu Statele Unite este mai importantă ca niciodată”, a subliniat Alexis Tsipras.