Șapte răniți, după ce un avion rusesc a luat foc în Cehia

Publicat: 23 05. 2012, 15:54
Actualizat: 23 05. 2012, 15:54

Un avion rusesc de tip Antonov 30, cu aproximativ 20 de persoane la bord, a luat foc la aterizarea pe aeroportul militar Caslav, din centrul Cehiei, provocând rănirea a șapte persoane, a anunțat Ministerul ceh al Apărării, citat de AFP.

„Avionul a avut probleme la aterizare, cel mai probabil cu trenul de aterizare”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului, Jan Pejsek.

„Avionul efectua o misiune de observare standard «Open Skies» (conform Acordurilor Conferinței asupra securității și cooperării în Europa) în spațiul aerian al Cehiei”, a precizat Pejsek.

În accident au fost rănite șapte persoane, dintre care două grav, a declarat pentru AFP Petr Mach, conducătorul serviciilor salvatorilor din regiunea Boemia Centrală.

„Două persoane care au suferit arsuri grave au fost transportate către un spital din Praga”, a declarat el.

Paisprezece ruși și nouă membri ai armatei cehe se aflau la bordul avionului, a anunțat, la rândul său Jana Ruzickova, purtătoarea de cuvânt a Statului Major al armatei cehe, citată de agenția CTK.

„Avionul a ieșit cu aproximativ 200 de metri în afara pistei”, a declarat Denisa Smitalova, purtătoarea de cuvânt a Bazei Aeriene Caslav, pentru site-ul idnes.cz.

Pompierii au fost chemați să intervină la accident la ora locală 11.50 (12.50, ora României), potrivit Lenkăi Kostkova, purtătoarea lor de cuvânt.

„Focul a fost localizat în urma unei intervenții de o jumătate de oră”, a precizat ea.