Sarkozy, audiat în legătură cu o presupusă finanțare ilegală din partea Lilianei Bettencourt

Publicat: 23 11. 2012, 13:52
Actualizat: 29 07. 2014, 23:29

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a ieșit joi fără să fie inculpat de la o lungă audiere în care a făcut declarații, în fața judecătorilor, despre o presupusă finanțare ilegală a campaniei sale prezidențiale din 2007, în cadrul unei anchete, relatează AFP.

În urma unei audieri de 12 ore la Palatul Justiției din Bordeaux, în sud-vestul Franței, Sarkozy a fost plasat sub statutul de martor asistat, un statut intermediar între cel de simplu martor și cel de inculpat, ceea ce îi permite avocatului său acces la dosar.

„Nu a existat o inculpare”, a subliniat pentru AFP Thierry Herzog, avocatul lui Sarkozy.

El a declarat pentru postul de radio RTL că nu a fost prevăzută altă convocare a clientului său.

„Nu există o convocare în viitorul apropiat”, a declarat avocatul, adăugând că este vorba despre „un caz care nu exista și care nu mai există”.

Herzog consideră absența unei inculpări a lui Sarkozy drept „o victorie a justiției”. „În orice caz este sfârșitul, din punct de vedere judiciar, al suspiciunilor, al acuzațiilor de presă care nu aveau niciun fundament”, a declarat el pentru RTL.

Avocatul a precizat că audierea s-a desfășurat într-o ambianță „normală” și „de curtoazie”.

După audiere, Sarkozy s-a întors la Paris, seara târziu, potrivit anturajului său.

Un deputat apropiat fostului președinte, Patrick Balkany, a declarat că Sarkozy i-a mărturisit că este „ușurat” și „fericit” după această audiere.

„Mi-a spus: «Vezi, trebuie să ai încredere în justiția țării tale»”, a declarat Balkany pentru postul de știri BFMTV.

Lipsa unei inculpări a lui Sarkozy, care s-a retras la vârsta de 57 de ani din viața politică după ce a fost înfrânt în alegerile prezidențiale din mai de socialistul François Hollande, reprezintă o ușurare pentru susținătorii săi, în contextul în care partidul său, UMP, se confruntă cu haosul, în lipsa unui acord cu privire la desemnarea unui succesor al său.

Fostul președinte francez a fost convocat la Bordeaux în cadrul „dosarului Bettencourt”, care poartă numele Lilianei Bettencourt, în vârstă de 90 de ani, moștenitoarea gigantului mondial în domeniul produselor cosmetice L’Oreal, cea mai bogată femeie din Franța.

Parchetul din Bordeaux a precizat într-un comunicat că lui Sarkozy i-a fost „adus la cunoștință statutul de martor asistat” în cadrul „informării judiciare care a avut loc din cauza unor fapte de abuz, abuz de încredere agravant și escrocherie agravantă în defavoarea doamnei Liliane Bettencourt”.

– Ușurare în rândul susținătorilor

Cazul a fost declanșat de fostul contabil al lui Bettencourt, care a declarat pentru poliție, în iunie 2010, că i s-a cerut, la începutul lui 2007, suma de 150.000 de euro în numerar de către un fost om de încredere al lui Bettencourt, Patrice de Maistre. Acesta a oferit asigurări că vrea să îi ofere lui Eric Woerth, la vremea respectivă trezorierul de campanie al lui Nicolas Sarkozy.

Joi seara, susținători al lui Sarkozy nu își ascundeau ușurarea, insistând asupra faptului că judecătorii de la Bordeaux nu au „probe suficiente împotriva lui”.

O inculpare ar fi compromis o eventuală revenire a lui Nicolas Sarkozy în viața politică. De când a fost înfrânt în alegeri, el a păstrat tăcerea asupra intențiilor sale, dar este în continuare cel mai bine plasat în opinia susținătorilor dreptei, care ar vrea să îl vadă candidând la alegerile prezidențiale din 2017.

Aceștia au motive să fie deranjați de cătrei cei doi candidați la succesiunea sa la conducerea UMP, actualul secretar general Jean-François Copé și fostul premier François Fillon, care au transformat alegerile de duminică ale unui nou președinte al partidului într-o psihodramă fără sfârșit.

Învingător controversat cu 98 de voturi avans din cele aproximativ 175.000 de voturi exprimate, Copé a acceptat joi o mediere din partea lui Alain Juppé, fondatorul UMP și fostul șef al diplomației franceze, a cărui intervenție a fost solicitată de către Fillon.

Juppé a anunțat crearea unei Comisii colegiale însărcinată să examineze, începând de duminică, rezultatul alegerilor UMP, în vederea anunțării unor concluzii în termen de „până în 15 zile”.