SCANDAL LA VATICAN: cel mai apropiat colaborator al Papei Benedict, ARESTAT chiar la ordinele Suveranului Pontif

Publicat: 26 05. 2012, 13:13
Actualizat: 27 05. 2012, 02:17

Poliția de la Vatican l-a arestat pe majordomul Papei Benedict al XVI-lea, din cauza unor documente „sensibile” care au fost făcute publice, scrie Daily Mail. Se pare că arestarea lui Paolo Gabriele s-a făcut chiar din ordinul Papei, furios că unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi l-a trădat.

Gabriele (46 de ani) este de șase ani în anturajul Suveranului Pontif, iar surse de la Vatican spun că el și Papa sunt atât de apropiați încât par din aceeași familie. Cu toate acestea, Gabriele este prima persoană încarcerată în închisoarea din Vatican după ani buni, scrie Daily Mail.

El ar fi fost prins asupra sa cu „documente pe care nu trebuia să le aibă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, care l-a descris pe Gabriele drept „laic” și a spus că acesta nu face parte din cler.

Arestarea lui Gabriele vine la doar câteva zile după publicarea cărții „Sua Santita” (Sfinția Sa), a lui Gianluigi Nuzzi, bazată pe documente secrete de la Vatican. Papa a spus că publicarea volumului este o violare a intimității sale, reprezentând o infracțiune.

Gianluigi Nuzzi se apără și spune că documentele nu sunt private, el primindu-le de la oameni de la Vatican.

Zeci de alte documente compromițătoare de la Vatican au ajuns, în ultimele luni, la presa italiană. Printre acestea, scrisori private adresate Papei și contracte cu Vaticanul atribuite preferențial.

Joi, și-a dat demisia un alt personaj important din jurul Papei: șeful Băncii Vaticanului, Ettore Gotti Tedeschi, suspectat de evaziune fiscală. Inițial, se credea că el a fost cel care i-a înmânat lui Nuzzi documentele pe baza cărora să scrie cartea.

„Gabriele e scos țap ispășitor”

Papa Benedict al XVI-lea s-a declarat „șocat și întristat” de numeroasele scurgeri de informații de la Vatican, printre care se numără chiar și dejucarea unei tentative de asasinat la adresa Suveranului Pontif.

Presa italiană descrie arestarea lui Gabriele drept „un cutremur în Sfântul Scaun”, însă unii se întreabă dacă nu cumva fostul majordom este țapul ispășitor găsit de Vatican. Daily Mail scrie că polițiștii au găsit mai multe documente secrete în casa lui Gabriele, dar unii experți consideră acest lucru o „imprudență”.

„Îl știu pe Gabriele, e un băiat bun și nu cred că a făcut așa ceva. Poate a comis o imprudență și a luat un document acasă, dar nu el e principala persoană implicată. Dacă mă întrebați pe mine, el e scos țap ispășitor, pentru a satisface presa din Italia”, a declarat Paolo Rodari, expert în Vatican al ziarului „Il Foglio”.