Scandal pe vasele de croazieră din SUA. Zeci de angajați, inclusiv de pe nave Disney, deportați într-o anchetă privind pornografia infantilă
Autoritățile americane au deportat 27 de angajați ai unor nave de croazieră, inclusiv membri ai echipajului de pe navele Disney Cruise Line, după o anchetă privind exploatarea sexuală a minorilor. Vizele acestora au fost anulate, iar companiile implicate afirmă că aplică o politică de „toleranță zero”.
Zeci de angajați, inclusiv de pe nave Disney, deportați
Biroul pentru Vamă și Protecția Frontierelor din SUA (CBP) a anunțat că operațiunea a avut loc între 23 și 27 aprilie, când ofițerii agenției au urcat la bordul a opt nave de croazieră, în cadrul unei investigații privind materialele de exploatare sexuală a copiilor (CSEM).
Potrivit autorităților, 27 dintre cei 28 de membri ai echipajelor intervievați au fost implicați în „primirea, deținerea, transportul, distribuirea sau vizualizarea” de materiale pornografice cu minori.
Vizele acestora au fost anulate, iar persoanele respective au fost deportate în țările de origine.
Cei mai mulți angajați erau din Filipine
CBP a precizat că 26 dintre membrii echipajelor sunt cetățeni filipinezi, unul este din Portugalia și unul din Indonezia. Autoritățile americane au refuzat să facă publice identitățile acestora.
Instituția nu a precizat dacă persoanele implicate vor fi urmărite penal în instanțele din SUA. FBI a transmis întrebările legate de eventuale acuzații penale către CBP. De asemenea, autoritățile nu au explicat ce anume a declanșat operațiunea.
Disney și Holland America: „Toleranță zero”
Într-un comunicat, Disney Cruise Line a transmis că a cooperat pe deplin cu autoritățile și că are o politică de „toleranță zero” față de astfel de comportamente.
„Deși majoritatea acestor persoane nu făceau parte din compania noastră, cei care lucrau pentru noi nu mai sunt angajați ai Disney Cruise Line”, a precizat compania.
Și compania Holland America a confirmat că unii dintre membrii echipajului său sunt implicați în anchetă. Reprezentanții operatorului de croaziere au descris acuzațiile drept „profund tulburătoare” și au anunțat că angajații vizați au fost concediați.
Operațiune desfășurată și pe o navă Disney din San Diego
Presa locală din San Diego a relatat că cel puțin una dintre intervențiile CBP a avut loc pe nava Disney Magic, aflată în portul San Diego.
Poliția Portuară din San Diego a precizat că nu a participat la operațiune, deoarece legislația statului California interzice implicarea în acțiuni de aplicare a legislației privind imigrația, iar terminalul unde era acostată nava se află sub jurisdicția federală a CBP.