Secret Service face angajări

Publicat: 15 08. 2015, 19:07

Angajarea a 700 de ofițeri în uniformă și a 400 de agenți pentru cinci ani va reprezenta o creștere de 17 la sută a personalului Secret Service, format din 6.647 de persoane, cea mai mare creștere de personal din ultimii zece ani, la agenția responsabilă de protecția președintelui, a familiei sale și a oficialilor de rang înalt, dar și de combaterea infracțiunilor financiare.

Ofițerii în uniformă sunt detașați în special la Washington și sunt responsabili cu securitatea Casei Albe și a reședinței vicepreședintelui, în timp ce agenții se ocupă de investigații și îl păzesc pe președinte atunci când apare în public.

Secret Service a confirmat că efectuează „o inițiativă agresivă de angajare pentru următorii cinci ani”, dar a refuzat să comenteze cu privire la numărul de persoane recrutate.

Purtătoarea de cuvânt a agenției, Nicole Mainor, a precizat că această „campanie de angajare este rezultatul uzurii, creșterii anticipate și un răspuns la recomandările” făcute de o comisie formată anul trecut, după un grav incident de securitate.

Planul de angajare coincide cu o creștere prevăzută de 16 procente a bugetului Secret Service, la 2,2 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2016.

Agenția încearcă să-și revină dintr-o criză de conducere și după scandalurile și lacunele de securitate care i-au afectat imaginea.

La 4 martie, doi agenți superiori, care consumaseră alcool, au intrat cu mașina într-o baricadă de la Casa Albă, în apropiere de un pachet suspect care era investigat ca o posibilă bombă. Directorul agenției a fost anunțat abia după câteva zile despre incident.

Secret Service a fost de asemenea criticat după ce un bărbat înarmat cu un cuțit a sărit gardul Casei Albe în septembrie, a fugit pe peluză și a reușit să pătrundă în clădire, înainte de a fi oprit. Acest incident a condus la demisia directorului agenției, Julia Pierson, care fusese angajată în 2013 pentru a pune la punct Secret Service, după un scandal din 2012 în care câțiva agenți au plătit prostituate și au vizitat cluburi de striptease din Cartagena, Colombia. În 2011, un bărbat a tras focuri de armă automată spre Casa Albă, dar daunele au fost descoperite abia după patru zile.

În 2014, un agent privat de securitate înarmat s-a aflat în lift cu președintele Barack Obama, în timpul unei călătorii la Atlanta, într-o încălcare a protocolului de securitate.