Serviciile secrete din Marea Britanie acuză Rusia că a intervenit în referendumul pentru Brexit din anul 2016
Șeful MI5, serviciul de informații interne al Marii Britanii, a precizat marți că Rusia a intervenit direct în referendumul pentru Brexit din anul 2016 prin campanii de dezinformare pe rețelele de socializare și prin intermediul reportajelor de la televizor, dar acestea au avut însă un impact redus.
În timpul conferinței anuale unde MI5 prezintă amenințările la adresa țării, șeful agenției de spionaj britanice a precizat că posturile de televiziune rusești în limba engleză, precum Russia Today și Sputnik, „au intervenit destul de puternic în perioada referendumului” cu reportaje părtinitoare anti-migrație și anti-UE.
De asemenea, în perioada premergătoare referendumului pentru Brexit a existat și o „a doua linie de interferență prin intermediul trolilor [de pe rețelele de socializare]”, unde un număr nespecificat de conturi false, care operau în mare parte pe X, au încercat să influențeze rezultatul scrutinului.
Ken McCallum, directorul General al MI5
Cu toate acestea, niciuna dintre tactici nu a fost deosebit de sofisticată sau de succes, a spus șeful spionajului britanic, deoarece a existat o mare diferență între „ceea ce s-ar fi putut face” și rezultatul final.
Afirmațiile de acum ale șefului MI5 și ale premierului britanic Andy Burnham au fost menționate în anii premergători Brexitului în diverse studii. Spre exemplu, grupul de campanie digital 89up a declarat că Russia Today și Sputnik au publicat în total 261 de articole, mare parte din ele înșelătoare, care au evidențiat imigrația și teme anti-UE. Toate aceste articole au strâns un total de 134 de milioane de vizualizări.
Alte studii au relatat despre „armata de troli” a Rusiei care posta pe Twitter, actualul X. Persoanele active de pe aceste conturi au variat de la 54 la 150.000.
„Am pus întrebarea venind pe Downing Street: «A existat vreo interferență din partea Rusiei în referendumul din 2016?» Și am primit răspunsul clar că da, a existat”, a precizat Burnham duminică în cadrul unui podcast.
La o zi după această declarație, Burnham a dat înapoi când a fost întrebat de conservatorii britanici dacă acest lucru înseamnă că referendumul de ieșire din Uniunea Europeană trebuie anulat.