Șeful NATO, la București, mesaj pentru urechile lui Putin: Am putea avea BAZE PERMANENTE în România

Publicat: 15 05. 2014, 23:08
Actualizat: 29 07. 2014, 19:05

De la un summit a cărui temă trebuia să fie viitorul Alianței Nord-Atlantice, viitoarea reuniune NATO, care va avea loc în Țara Galilor în această toamnă, se va concentra pe teme mult mai actuale, în contextul crizei din Ucraina. Una dintre ele ar putea fi chiar construirea de baze permanente NATO în țări de graniță, precum România, a afirmat secretarul general Anders Figh Rasmussen, care a sosit joi seară la București.

„Comportamentul Rusiei în Ucraina a schimbat dramatic situația de securitate în Europa și asta face necesar pentru noi să actualizăm planurile de apărare existente și să creăm unele noi. Mă aștept ca la sumitul NATO din Țara Galilor, în septembrie, să luăm decizii despre măsuri pe termen lung pentru a întări apărarea colectivă. Apărarea colectivă este scopul principal al NATO. Acum evaluăm ce pași trebuie să urmăm pentru a întări și mai mult apărarea colectivă. Și, bineînteles, aceasta va include și considerații despre ceea ce noi numim desfășurările de trupe și tehnica necesare”, a declarat Rasmussen, într-un interviu acordat Hotnews.

Trebuie precizat că aceasta nu este prima dată în care Rasmussen face trimitere la eventuale baze permanente ale NATO, însă, pentru a se ajunge în acest punct, ar fi nevoie de o revizuire a tratatelor fondatoare ale alianței. Astfel, aceste declarații pot fi citite în cheia contextului tensionat din regiune, în care NATO se luptă să recâștige terenul pierdut prin reacția întârziată pe care a avut-o în criza din Ucraina.

Vineri, Rasmussen se va întâlni cu premierul Victor Ponta, cu ministrul de Externe, Titus Corlățean, și cu ministrul Apărării, Mircea Dușa. Oficialul NATO va fi primit la Cotroceni de către președintele Traian Băsescu. Șeful statului și Anders Fogh Rasmussen vor susține o declarație de presă comună.

De asemenea, președintele Băsescu va oferi un dejun în onoarea secretarului general al NATO, în Salonul Florilor de la Palatul Cotroceni.

Aflat la final de mandat, Anders Fogh Rasmussen, efectuează în această perioadă vizite în mai multe state europene.