Segolene Royal și-a exprimat „bucuria profundă” după victoria lui Hollande, iar fiul lor A PLÂNS

Publicat: 07 05. 2012, 09:01
Actualizat: 09 05. 2012, 23:50

Fosta candidată la prezidențialele din Franța Segolene Royal și-a exprimat „bucuria profundă” după victoria fostului său partener Francois Hollande, în timp ce fiul lor Thomas a plâns de fericire când l-a văzut pe tatăl său la televizor, relatează AFP.

Intervievată de postul France 2, Segolene Royal, care a fost învinsă de Nicolas Sarkozy în 2007, a declarat că „francezii pot avea încredere în el”.

Thomas Hollande, fiul cel mare al lui Francois Hollande și al lui Segolene Royal, și-a exprimat de asemenea bucuria, la postul France 2.

„Sunt foarte emoționat, am participat la această campanie, am participat înainte și la cea a lui Segolene Royal, mama mea, dar de data aceasta s-a încheiat victorios”, a declarat el.

„Va fi dificil, se știe, dar vreau să profit de acest moment de bucurie”, a adăugat tânărul avocat de 27 de ani, salutându-i pe activiștii cu care a împărtășit „o aventură colectivă timp de cinci luni de campanie”.

Întrebat ce simte pe plan personal, el a răspuns: „Este foarte dificil să spun, nu îmi dau seama bine ce înseamnă asta”.