Senatul SUA a votat un proiect de lege care REDUCE IMPOZITELE pentru clasa mijlocie. Proiectul trebuie să treacă și de a doua Cameră

Publicat: 26 07. 2012, 08:37
Actualizat: 05 03. 2013, 14:57

Senatul american a adoptat miercuri un proiect democrat care prelungește reducerea impozitelor pentru aproape toți americanii, mai puțin pentru cei mai bogați, însă măsura are puține șanse să fie aprobată de Camera Reprezentanților, controlată de republicani, relatează AFP.

Proiectul democrat, adoptat cu 51 de voturi pentru și 48 împotrivă, prevede o prelungire a reducerilor de impozite acordate în mandatul președintelui Bush doar persoanelor cu un venit mai mic de 250.000 de dolari pe an.

În schimb, republicanii doresc prelungirea acestor reduceri pentru toată lumea, argumentând că nimeni nu ar trebui să plătească impozite mai mari în contextul în care economia țării este în dificultate.

„Republicanii din Camera Reprezentanților sunt cei care împiedică, în ultimă instanță, reduceri de impozite pentru clasa mijlocie de care pot profita 98 la sută dintre americani, și aproape toți micii antreprenori”, a acuzat președintele Barack Obama, citat într-un comunicat, anticipând refuzul republicanilor.