Serviciile ruse vor intercepta comunicațiile tuturor vizitatorilor prezenți la Soci

Publicat: 23 01. 2014, 15:16
Actualizat: 29 03. 2019, 11:28

„Legislația rusă prevede privilegii extinse, iar vizitatorii trebuie să fie conștienți că toate dispozitivele de comunicații sunt complet transparente pentru serviciile de securitate ruse”, avertizează jurnalistul rus Andrei Soldatov, editor la site-ul de investigații Agentura.ru.

Departamentul de Stat al Statelor Unite a atras atenția cetățenilor americani că măsurile de securitate luate de autoritățile ruse pot interfera cu dreptul la viață privată. „Vizitatorii trebuie să fie conștienți că legislația federală rusă permite monitorizarea, colectarea și analizarea tuturor datelor care tranzitează rețelele de comunicații ruse, inclusiv a mesajelor online, a mesajelor și conversațiilor telefonice”, confirmă Departamentul de Stat.

Serviciul federal rus de securitate (FSB, succesorul KGB) nu are nevoie de mandate judiciare pentru colectarea datelor dispozitivelor de comunicații.

Rusia a luat măsuri drastice pentru garantarea securității Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, pe fondul amenințărilor teroriste, fiind utilizate drone, radare speciale și mii de camere de luat vederi cu circuit închis. Zeci de mii de membri ai serviciilor de securitate sunt mobilizați cu ocazia evenimentului sportiv.

Zilele trecute, autoritățile ruse căutau cinci presupuși teroriști islamiști care ar pregăti atentate cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Soci, după amenințări primite din partea unor grupuri islamiste din Caucazul rus. Statele Unite au anunțat că vor trimite nave militare în Marea Neagră care vor fi disponibile pentru evacuarea cetățenilor americani, în cazuri de necesitate, în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci. Potrivit unor surse de la Pentagon, două nave militare americane și avioane de transport vor fi disponibile în cadrul unui plan de urgență pentru evacuarea cetățenilor americani, inclusiv a atleților, în cazul unor situații grave de securitate pe durata Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, programate în intervalul 6-23 februarie 2014.